Sunteți aici: » Știri

Știri

Organizația Femeilor din Ojdula, câștigătoarea festivalului
Duminică, 11 noiembrie 2018

Atmosferă prietenoasă, bucuria de a se întâlni, emoțiile concursului, toate astea au caracterizat activitatea echipelor înscrise la cea de-a XVI-a ediție a Paradei Cârnaților și Festivalul Verzei. Acestea au preparat fel și fel de cârnați delicioși și delicatese cu sarmale, acordând o atenție maximă la ceea ce făceau, făcând câte o glumă și evocând vechi povești.

Succese de politică externă ale judeţului Covasna - Ceea ce cerem ar trebui să facă parte din normalitate
Vineri, 9 noiembrie 2018

Anul acesta s-a ivit ocazia ca în unele organizaţii internaţionale ale căror membru este administraţia publică judeţeană, „să nu participăm doar, ci să ne facem auzite vocile” – a subliniat Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, considerând este un succes de politică externă faptul că, miercuri, la Strasbourg, Grüman Róbert a câştigat o funcţie de preşedinte al uneia dintre comisiile de specialitate ale Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei. Conducerea judeţului a organizat o conferinţă de presă în care a anunţat că, pe data de 7 noiembrie, la Strasbourg, Grüman Róbert a fost ales preşedinte al Comisiei de Guvernanţă a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei.

Progrese în programul Lapte-corn-măr – se conturează soluţiile posibile
Joi, 8 noiembrie 2018

Se pare că, în sfârşit, legislaţia se îndreaptă în direcţia corectă, se creează posibilitatea pentru descentralizarea programului Lapte-corn-măr, a spus Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, în introducerea discursului rostit la şedinţa cu primarii din judeţ, care a avut loc joi la sediul CJ Covasna

Cel mai mare mic dejun public din Ţinutul Secuiesc - Noutăţile celei de-a XVI-a ediţie a Paradei Cârnaţilor şi Festivalul Verzei
Miercuri, 7 noiembrie 2018

Printre noutăţile celei de-a XVI-a ediţie a Paradei Cârnaţilor şi Festivalul Verzei figurează un mic dejun cu o omletă uriaşă cu cârnaţi, pâine de casă cu cartofi şi cu cârnaţi şi un cârnat umplut într-un maţ lung de 10 metri.

Oferta gastronomică a municipiului Sfântu Gheorghe, pusă pe hartă
Miercuri, 31 octombrie 2018

Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a publicat, împreună cu Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna şi Asociația Unităților de Alimentație Publică (SVESZ) Sfântu Gheorghe, harta gastro-turistică a municipiului Sfântu Gheorghe. Pe hartă apar 16 restaurante, în plus, sunt reprezentate muzeele locale şi spaţiile expoziţionale, iar pe versoul hărţii sunt prezentate câte o specialitate şi datele de contact ale unităţilor de alimentaţie publică.

Lanțurile scurte de aprovizionare merită dezvoltate
Marți, 30 octombrie 2018

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară AgroSIC a câştigat, împreună cu alte şase organizaţii partenere, fonduri pentru un proiect care vizează realizarea unei cooperări pentru dezvoltarea pieței locale prin integrarea lanțurilor scurte de aprovizionare. Promovarea produselor locale şi consolidarea cooperării dintre producători și consumatori fac parte din proiectul care are ca obiectiv dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare în vederea înființării pieței locale în zona Covasna, Sfântu Gheorghe şi Micfalău.

O nouă recunoaştere turistică pentru judeţul Covasna
Joi, 25 octombrie 2018

În cadrul galei eTravel Awards, ce a avut loc miercuri seara, la Bucureşti, Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna a fost premiată cu două premii: la categoria Best Travel Application asociaţia a obţinut locul doi pentru aplicaţia mobilă „Visit Covasna County”, iar la categoria Best Destination Campaign s-a clasat pe locul trei, cu campania de promovarea județului Covasna intitulat „Ținutul conacelor”.

Ne respectăm promisiunea: nu-i abandonăm pe cei nevoiaşi
Joi, 25 octombrie 2018

Consiliul Judeţean (CJ) Covasna va asigura până la finele anului costurile de funcționare ale sistemului județean de protecție socială și de protecție a copilului, aceasta este decizia pe care au luat-o consilierii judeţeni în cadrul şedinţei ordinare din luna octombrie.

Investigaţii medicale salvatoare de viaţă
Miercuri, 24 octombrie 2018

La conacul Antos de la Reci, medicii au efectuat, într-o zi şi jumătate, un număr de aproape 3 mii de examinări medicale, în cadrul programului derulat de Serviciul de Ajutor Maltez. Cu această ocazie o fetiţă de 12 ani din Aninoasa a fost depistată cu probleme cardiace avansate. Aceasta urmează să primească tratamentele corespunzătoare.

În judeţul Covasna se recrutează candidaţi pentru meseria de pompier
Luni, 22 octombrie 2018

Tinerii covăsneni sunt aşteptaţi la şcoala de pompieri! Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” din judeţul Prahova anunţă organizarea a unei noi sesiuni de admitere pentru tineri bărbaţi între 18 şi 27 de ani, pentru calificările „subofiţer de pompieri şi protecţie civilă” şi „maistru militar auto”. Studiile sunt gratuite şi au o durată de 1 an. Termenul limită pentru depunerea cererilor de înscriere la concursul de admitere este 23 noiembrie.

Valori locale la Festivalul de toamnă din  Baraolt
Duminică, 21 octombrie 2018

Târgul tradiţional de toamnă, organizat la Baraolt, anul acesta s-a transformat într-un Festival de toamnă. Sâmbătă, pe lângă târgul produselor locale, mulți vizitatori au fost atraşi de standurile prezentând meşteşugurile tradiţionale şi de programele culturale.

Un nou program de screening medical gratuit
Joi, 18 octombrie 2018

Pe parcursul săptămânii viitoare, medicii specialişti vor efectua investigaţii medicale gratuite în localităţile Reci şi Dalnic, în cadrul unui proiect european derulat de Serviciul de Ajutor Maltez din Ungaria. Covasna este primul judeţ în care, în cadrul acestui proiect, se vor efectua mai multe tipuri de screening: screening oftalmologic, ortopedic pentru copii, precum şi teste pentru evaluarea stării generale de sănătate şi screening pulmonar.

Apa potabilă de bună calitate este indispensabilă - La Brateş s-a pus în funcţiune sistemul de alimentare cu apă potabilă
Joi, 18 octombrie 2018

Problema alimentării cu apă potabilă este rezolvată pentru aproape şapte sute de familii din Brateş, Telechia şi Pachia – joi a fost inaugurat oficial sistemul de alimentare cu apă nou construit. Valoarea lucrărilor este de 1,5 milioane euro, iar contractul finanţare a fost semnat cu Ministerul Dezvoltării în anul 2014.

Anul viitor, în judeţul Covasna va avea loc un concurs oficial KCBS
Marți, 16 octombrie 2018

Transylvanian BBQ Festival va fi inclus în calendarul oficial de concursuri – au confirmat reprezentanţii Kansas City Barbeque Society (KCBS), la festivalul organizat la Tállya din Ungaria. Astfel, se va extinde în mod semnificativ şi cercul concurenţilor înscrişi la competiţia organizată în judeţul Covasna, care va avea loc în perioada 17-19 mai 2019.

La Băile Bálványos se desfăşoară cel de-al 36-lea Congres European Cortinarius
Luni, 15 octombrie 2018

Este pentru prima oară când judeţul Covasna găzduieşte Congresul JEC (Journées Européennes du Cortinaire). În perioada 14-20 octombrie, la Bálványos, se desfăşoară în organizarea Societăţii de Micologie „Kálmán László” şi Consiliul Judeţean (CJ) Covasna cel de-al 36-lea Congres European Cortinarius al JEC (36th JEC-Congress). Prestigioasa reuniune internațională este organizată o singură dată pe an, iar dreptul pentru organizare este acordat întotdeauna altei ţări. Congresul reuneşte specialişti de înalt nivel din domeniul micologiei, prin alegerea locaţiei, organizatorii vor oferi o excelentă ocazie pentru îmbogățirea cunoașterii şi extinderea literaturii de specialitate cu privire la micoflora din Ţinutul Secuiesc, mai ales pentru că există specii de ciuperci care se găsesc numai în judeţul Covasna.

Şcoala Populară de Arte şi Meserii sărbătoreşte 50 de ani de activitate - Deschişi la nevoile şi cerinţele comunităţii
Vineri, 12 octombrie 2018

Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe sărbătoreşte în acest an 50 de ani de la înfiinţare. Instituţia de învăţământ, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, a fost înfiinţată în 1968, printr-o hotărâre a Comitetului judeţean pentru cultură. În cinstea aniversării jubiliare au fost organizate mai multe evenimente festive, seria de evenimente s-a încheiat joi seara, printr-o gală, în cadrul căreia s-au prezentat elevii şcolii şi au fost salutați foştii colegi și directori ai instituţiei.

Peste o sută de echipe sunt aşteptate la Parada Cârnaţilor
Joi, 11 octombrie 2018

Consiliul (CJ) Judeţean Covasna, Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna, Asociaţia Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Judeţul Covasna (ASIMCOV), precum şi Asociația Unităţilor de Alimentaţie Publică Sfântu Gheorghe (SVESZ) organizează în data de 10 noiembrie 2018, la Sala Sporturilor „Szabó Kati”, Parada Cârnaţilor, ediţia a XVI-a, şi Festivalul Verzei.

Covăsneni la Festivalul Tállya BBQ
Miercuri, 10 octombrie 2018

Două echipe din judeţul Covasna vor participa la etapa oficială a campionatului de barbecue Kansas City Barbeque Society (KCBS), concurs ce se va desfăşura în perioada 12-14 octombrie la Tállya din Ungaria.

Ţinutul Secuiesc ne inspiră  - Zilele Ţinutului Secuiesc, ediţia a-IX-a
Vineri, 5 octombrie 2018

Patrimoniul nostru: la confluența dintre trecut și viitor – acesta este motto-ul sub care consiliile judeţene din Harghita, Mureş şi Covasna, împreună cu instituţiile lor culturale, organizează, în perioada 12–21 octombrie cea de-a IX-a ediţie a Zilelor Ţinutului Secuiesc. Devenită deja o tradiţie, seria de evenimente vine în întâmpinarea publicului interesat cu o ofertă culturală bogată.

Sprijin pentru orașele județului
Vineri, 5 octombrie 2018

Consiliului Judeţean (CJ) Covasna a aprobat, în cadrul şedinţei extraordinare de vineri, majorarea capitalului social al Societății Gospodărie Comunală S.A. Sfântu Gheorghe.

Întoarcerea acasă a Chronicii lui Székely István, din secolul XVI Rarisima carte va fi prezentată în curând publicului covăsnean
Joi, 4 octombrie 2018

Biblioteca Naţională Széchényi (OSZK) din Ungaria a restituit Muzeului Naţional Secuiesc o carte bibliofilă, crezută dispărută. Chronica, de Székely István, editată în 1559, a trecut printr-o experienţă demnă la rândul ei de o carte de aventuri istorice : cu 73 de ani în urmă, s-a crezut că preţiosul document istoric a fost distrus în timpul bombardamentului gării din Zalaegerszeg (Ungaria), acum însă a fost readusă în Transilvania, în stare restaurată. Cartea a fost predată directorului Muzeului Naţional Secuiesc, Vargha Mihály, miercuri, 3 octombrie 2018, la Budapesta şi va fi prezentată în curând publicului covăsnean.

Cursul pentru construirea sobelor cu masă termică, o inițiativă reușită
Luni, 1 octombrie 2018

Cursul pentru construirea sobelor cu masă termică, care a fost lansat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară AgroSIC, din subordinea Consiliului Judeţean Covasna, a stârnit un mare interes. În cadrul cursului care a avut loc în acest weekend, la Arcuş, şi care a fost organizat ca parte a programului de dezvoltare rurală, au prins gustul acestei meserii treizeci de persoane.

Colaborare fructuoasă cu judeţul Zala
Luni, 1 octombrie 2018

Cunoaşterea bunelor practici, relaţii fructuoase de prietenie, promovarea unor iniţiative comunitare – acesta constituie obiectivul proiectului comun inițiat de judeţele Zala şi Covasna. În acest context a sosit, la sfârşitul săptămânii, în judeţul Covasna, o delegaţie din judeţul înfrăţit Zala, din Ungaria. Sâmbătă, la sediul Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, a avut loc o conferinţă tematică, după care s-au diseminat bune practici din agricultura covăsneană, în special din pomicultură şi prelucrarea fructelor.

Dezvoltare concertată la Malnaș-Băi
Miercuri, 26 septembrie 2018

Plenul Consiliului Județean (CJ) Covasna s-a întrunit miercuri într-o nouă ședință, care a avut loc la Complexul de Servicii Comunitare din Târgu Secuiesc.

Sărbătoarea comună a judeţelor Covasna şi Veszprém
Duminică, 16 septembrie 2018

Consiliul Judeţean Covasna şi Adunarea Generală a judeţului Veszprém au încheiat un acord de cooperare acum 25 de ani, în 1993. Relaţia de înfrăţire, care se menţine vie şi funcţionează bine încă de atunci, a fost sărbătorită la Veszprém, printr-o serie de evenimente culturale. Sâmbătă, în oraşul reginelor, a fost dezvelită statuia sculptorului Éltes Barna, în piaţa Oraşului Vechi din Veszprém a fost organizat un târg stradal, cu participarea meşteşugarilor covăsneni, iar după-masă a avut loc un spectacol cultural și gală în cinstea jubileului de 25 de ani.

După o sută de ani, suntem pregătiţi pentru un nou început
Joi, 13 septembrie 2018

Calitatea relației dintre majoritate şi minoritate ţine de responsabilitatea majorităţii şi depinde întotdeauna de atitudinea majorităţii, acest lucru este valabil în mod special pentru România, a atras atenţia Tamás Sándor, în cadrul conferinţei intitulate „Drepturile minorităților naționale la 100 de ani în România”, care a fost organizată miercuri, la Sfântu Gheorghe, de către Asociația Identitate și Dialog.

Let’s do it, Covasna – pe 15 septembrie, curățăm județul de deșeuri! 
Miercuri, 12 septembrie 2018

Potrivit apelului World Cleanup Day, 15 septembrie este ziua în care milioane de oameni din întreaga lume „vor face treaba murdară – în vederea creării unui viitor mai curat”. La acţiunea de colectare a gunoaielor, organizată de către partenerii Let’s do it, România!, în judeţul Covasna, se aşteaptă participarea a cel puţin 3000 de voluntari.

În judeţul Covasna, ne gândim pe termen lung, în timp ce Bucureştiul decide de la o zi la alta
Miercuri, 12 septembrie 2018

Consiliul Județean (CJ) Covasna, reunit în ședință extraordinară miercuri, a aprobat mai multe proiecte de hotărâre ce vizează rectificarea bugetului propriu al judeţului, finanţarea programului sportiv şi elaborarea proiectului de finanţare ce are ca obiectiv reabilitarea fostului hotel de la Malnaş-Băi.

DGASPC Covasna caută asistenți maternali profesioniști
Miercuri, 12 septembrie 2018

Se caută asistenți maternali profesioniști în primul rând în zona Baraoltului, deoarece aceasta este zona în care activează cele mai puţine persoane în această profesie. La conferinţa de presă pentru promovarea profesiei de asistent maternal profesionist, care a avut loc miercuri, s-a afirmat că, la nivelul judeţului se doreşte angajarea, în total, a 24 de persoane, pentru îngrijirea la domiciliu a copiilor aflaţi în sistemul de protecţie socială. În judeţul Covasna, 237 de copii minori şi tineri se află, în prezent, în plasament la asistenţi maternali profesionişti şi experienţa profesională arată că aceasta este cea mai bună formă de plasament al copiilor aflaţi în sistem.

Kürtőskalács fără frontiere  - Festivalul cozonacului kürtős va fi organizat şi anul viitor
Luni, 10 septembrie 2018

Organizatorii ediţiei a II-a a Festivalului Deliciilor Dulci au încheiat un weekend cu atmosferă plăcută şi bogat în evenimente. Festivalul a avut peste 20 de mii de vizitatori şi s-au vândut aproape 16 mii de cozonaci kürtős. La evenimentul organizat pentru a doua oară, nici de această dată nu s-a dus lipsă de delicatese, concerte şi programe pentru copii.

Noutăți