Sunteți aici: » Știri » Lanțurile scurte de aprovizionare merită dezvoltate

Lanțurile scurte de aprovizionare merită dezvoltate

Marți, 30 octombrie 2018

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară AgroSIC a câştigat, împreună cu alte şase organizaţii partenere, fonduri pentru un proiect care vizează realizarea unei cooperări pentru dezvoltarea pieței locale prin integrarea lanțurilor scurte de aprovizionare. Promovarea produselor locale şi consolidarea cooperării dintre producători și consumatori fac parte din proiectul care are ca obiectiv dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare  în vederea înființării pieței locale în zona Covasna, Sfântu Gheorghe şi Micfalău.

„O caracteristică esenţială a produsului local este că producția, prelucrarea și desfacerea produselor sunt cât mai aproape posibil, deci lanţul de aprovizionare este scurt, dar din punct de vedere al consumatorului este şi o chestiune de încredere. În judeţul Covasna, iniţiativele de acest gen se bucură de un sprijin deosebit, deoarece prin realizarea produselor locale contribuim la un mediu rural sustenabil şi prosper. Scopul nostru este acela de a face vizibile produsele noastre locale nu doar în judeţ, ci şi în judeţele Braşov şi Mureş, deoarece aceasta intră încă în categoria lanțului scurt de aprovizionare, vom prezenta produsele organizaţiilor noastre partenere în cadrul unor târguri locale, dar le vom promova şi prin intermediul mass-mediei. Acest proiect este important şi pentru faptul că sprijinim producătorul, acordându-i ajutor în transmiterea în cât mai multe locuri a bunului renume al produsului” – a subliniat directorul Asociaţiei AgroSic, Orbán Miklós.

Potrivit planului, într-un an se vor organiza unsprezece evenimente de promovare a produselor locale, prima acţiune de acest gen a avut loc în ultimul week-end al lunii octombrie. În cadrul reuniunii, s-a discutat despre sistemul de producţie al produselor locale, precum şi despre variantele posibile de desfacere al acestora. În continuare, urmează să se organizeze încă zece astfel de evenimente de promovare, cu scopul de a crește vizibilitatea și competitivitatea pieței locale deservite de lanțul scurt de aprovizionare. În acelaşi timp, se va lansa o campanie de promovare menită să atragă atenţia asupra importanţei produselor locale, campanie care se va derula prin mass-media şi posturile de radio locale, precum şi prin mediul online.

Proiectul este finanţat prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), valoarea acestuia fiind de 100 mii de euro. Liderul proiectului este Asociaţia AgroSic, iar printre parteneri se numără: Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna, o firmă producătoare de kürtőskalács din Reci, o firmă producătoare de turtă dulce din Sfântu Gheorghe, un producător de pâine de casă, tot din Sfântu Gheorghe, o pensiune din orașul Covasna și un fermier din Ilieni.

Noutăți