„Ziua familiilor secuieşti” s-a dovedit una de un real succes
Sâmbătă, 14 mai 2011
Manifestarea organizată pentru prima oară în judeţ şi intitulată „Ziua familiilor secuieşti”, care a avut loc sâmbătă, 14 mai, a depăşit toate aşteptările de vreme ce s-au înregistrat 140 de familii participante, ceea ce a însemnat mai mult de 400 de persoane.
Manifestarea organizată pentru prima oară în judeţ şi intitulată „Ziua familiilor secuieşti”, care a avut loc sâmbătă, 14 mai, a depăşit toate aşteptările de vreme ce s-au înregistrat 140 de familii participante, ceea ce a însemnat mai mult de 400 de persoane. Manifestarea a avut loc la Centrul de Studii Europene Arcuş, în organizarea comună a Consiliului Judeţean Covasna, a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna şi a Centrului de Informare Europe Direct.
Evenimentul a fost deschis de Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, care a venit el însuşi la Arcuş cu cei trei copii ai săi şi cu soţia, fiind însoţit de preotul unitarian din Arcuş, Székely János şi de Vass Mária, director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna. În cuvântul de deschidere, preşedintele administraţiei judeţene a arătat: „Condiţiile în care se află unităţile de bază ale societăţii, familiile reprezintă indicatorul concret pentru a măsura calitatea vieţii unei comunităţi, iar numărul copiilor care se vor naşte într-o familie este un indicator evident al situaţiei familiilor. Decizia familiilor de a avea sau nu copii şi, în caz afirmativ, câţi copii doresc, exprimă modul în care ei văd comunitatea mai largă şi mediul din jurul lor, adică viitorul.” Tamás Sándor a mai adăugat: „Trebuie să avem curajul să declarăm că sensul vieţii noastre este copilul şi este adevărat fără îndoială faptul că puterea părinţilor este înmulţită de copii, iar generaţia copiilor întăreşte puterea unei naţiuni. Copilul este acea forţă motrică pozitivă în viaţa unei societăţi care nu are echivalent.” Preşedintele a atras atenţia şi asupra faptului că este exemplar modul în care s-a realizat această manifestare, ca urmare a muncii comune depuse de societatea civilă, administraţia judeţeană şi populaţie.
După cuvintele de deschidere, cei prezenţi au primit binecuvântarea preotului Székely János, apoi preşedintele Tamás Sándor a tăiat pâinea uriaşă, binecuvântată, care a fost coaptă pentru ziua familiilor.
După festivitatea de deschidere, părinţii şi copiii s-au adunat într-un număr tot mai mare – dintre care mulţi sosind la Arcuş cu bicicleta, răspunzând astfel apelului făcut de organizatori –, au luat în posesie zona verde din centru, începând distracţia în Piaţa de Mânji din oraşul multicolor al copiilor. Părinţii au avut ocazia de a asculta expunerea terapeuţilor de familie, Papp Adolf şi Balázs Réka, pe tema rolului familiei în dezvoltarea personalităţii copilului. Participanţii au putut vizita farmacia minunilor, librăria, cofetăria, salonul de coafură şi magazinul de cadouri. Un mare succes a avut jocul de modelat cu plastelină, pictatul, respectiv diferitele jocuri tradiţionale. Vizitând parcul şi castelul Szentkereszty, mai mulţi participanţi au avut ocazia de a cunoaşte modul de viaţă de odinioară al nobililor, iar în parc copiii au avut posibilitatea de a călări ponei. Unul dintre evenimentele centrale ale programului a fost prânzul comun în familie. Participanţilor li s-a oferit un gulaş pregătit din materiile prime asigurate de producătorii şi întreprinzătorii locali. Evenimentul a luat sfârşit cu concertul formaţiei Kelekótya.
Conform planurilor administraţiei judeţene, manifestarea lansată la Arcuş, va avea o continuare în acest an – în opinia preşedintelui Tamás Sándor, în a doua jumătate a anului –, dar în alt loc şi în altă formă.