Sunteți aici: » Știri » Trebuie introdusă taxa de turism în judeţ

Trebuie introdusă taxa de turism în judeţ

Marți, 14 februarie 2017

La conferinţa de presă ce a avut loc în data de 7 februarie a.c.,
reprezentanţii ai Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, Consiliului
Judeţean (CJ) Covasna şi cei ai Asociaţiei pentru Dezvoltarea
Turismului în judeţul Covasna au rezumat datele aferente anului
precedent privind turismul, precum şi planurile din acest an.

În localităţile judeţului Covasna trebuie introdusă taxa de turism,
care în momentul de faţă este percepută doar în oraşul Covasna. Sumele
încasate din taxa de turism care va fi plătită doar de turişti, vor
contribui la extinderea bugetului local şi se vor putea reinvesti în
turism şi pentru dezvoltarea acestuia. Acest fel de taxă funcţionează
eficient în alte regiuni – a arătat Grüman Róbert, vicepreşedintele CJ
Covasna. Acesta a adăugat: „Este nevoie de o schimbare de viziune: pe
lângă asigurarea bunelor condiţii de cazare, a mâncării de bună
calitate, furnizorii de servicii turistice trebuie să se gândească la
oferirea unor pachete turistice, propunând diferite programe, cum ar
fi de ex. prepararea pâinii de casă, a cozonacului secuiesc sau
vizitarea fierăriei. Programele similare sunt indispensabile pentru a
reţine turiştii cât mai mult timp în judeţul nostru. Potrivit datelor
Direcţiei Judeţene de Statistică Covasna, în 2016 au vizitat judeţul
nostru un număr de 97.222 de turişti, ceea ce înseamnă un număr total
de 520.478 înnoptări turistice în judeţ. Scopul nostru este acela de a
mări această rată. Conform datelor, printre cele 5 dintre cele mai
vizitate unități administrativ teritoriale din judeţ se numără:
Covasna (45.525 turişti), Turia (17.797), Sfântu Gheorghe (13.826),
Târgu Secuiesc (6.678) şi Zăbala (1 546).

Legat de taxa de turism ce urmează a fi introdusă, László Endre,
vicepreşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna a subliniat:
„aceasta este o taxă facultativă care nu generează creşterea
preţurilor, dat fiindcă aceasta este plătită de turişti. Este un gen
de taxă utilizată în mai multe ţări ale Uniunii Europene care este
destinată anume promovării regiunii turistice.” Scopul principal
constă în îmbunătăţirea calităţii serviciilor,  îmbunătăţirea
educaţiei şi a formării profesionale. Pentru atingerea acestui scop,
în cadrul Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe se
organizează un număr tot mai mare de cursuri de calitate de
perfecţionare profesională.

Edler András-György, directorul Camerei de Comerţ şi Industrie
Covasna, a declarat că scopul lor este acela de a stabili împreună
priorităţile turistice a anului în curs, după care să-şi canalizeze
resursele în această direcţie. „Astfel, considerăm prioritare
atingerea următoarelor obiective: promovarea turismului, dezvoltarea
economiei judeţului şi sprijinirea antreprenorilor. Dezvoltarea
turismului înregistrează o tendință de creștere: de exemplu, în anul
2016 cifra de afaceri a firmelor din judeţul Covasna care activează în
acest sector se ridică la 92 milioane de lei.” La început, Edler a
subliniat faptul că şi în acest an se pregătesc pentru organizarea
programelor turistice din cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe care ar putea
fi cea mai unică manifestare de până acum.

Jánó Szabolcs, directorul Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în
judeţul Covasna, a prezentat planurile din acest an ale asociaţiei.
Cel mai important obiectiv este deschiderea unui birou judeţean de
informare turistică, vor continua să organizeze  infotripuri pentru
jurnaliştii şi bloggerii bucureşteni, în acest an au în plan
organizarea unui astfel de infotrip și în zona Buzaielor. Un alt scop
al asociaţiei este acela de a realiza o aplicaţie turistică a
judeţului şi, în acelaşi timp, membrii asociaţiei vor participa la
târgurile turistice din Bucureşti şi Budapesta, precum şi la Góbé
Feszt care va avea loc în curând la Manchester. „Constituie o noutate
faptul că, în acest an, standul Ţinutului Secuiesc, standul celor trei
judeţe, va fi amenajat  într-un spaţiu circulat intens, cu un profil
mai modern, dar păstrând, în acelaşi timp, caracterul specific al
regiunilor, în cazul judeţului Covasna, consolidând brandul Vizitează
Covasna (Irány Háromszék). Dorim să atragem atenţia publicului din
România asupra acestei regiuni.”

Programele evenimentului intitulat „2017 – Anul turismului în judeţul
Covasna” sunt în curs de finalizare, organizatorii aşteaptă toate
organizaţiile ale societăţi civile, instituţii care doresc să
contribuie la realizarea programelor din cadrul anului dedicat
activităţilor turistice. Propunerile se pot trimite până în data de 28
februarie, la adresa: kovasznamegyetanacsa@gmail.com. Lansarea
oficială a evenimentului „2017 – Anul turismului în judeţul Covasna”
va avea loc în luna martie.

Noutăți