Sunteți aici: » Știri » Stimulente financiare pentru elevii premianți din județul Covasna

Stimulente financiare pentru elevii premianți din județul Covasna

Vineri, 14 iunie 2019

Peste 600 de elevi și aproape 300 de profesori pregătitori vor primi stimulente financiare de la Consiliul Județean (CJ) Covasna pentru performanțele obținute la olimpiadele și competițiile sportive școlare de nivel județean. Vineri, elevii premianți și cadrele didactice pregătitoare de la Liceul Teoretic „Nagy Mózes” din Târgu Secuiesc și-au preluat diplomele de apreciere și premiile în bani.

Peste 600 de elevi și aproape 300 de profesori pregătitori vor primi stimulente financiare de la Consiliul Județean (CJ) Covasna pentru performanțele obținute la olimpiadele și competițiile sportive școlare de nivel județean. Vineri, elevii premianți și cadrele didactice pregătitoare de la Liceul Teoretic „Nagy Mózes” din Târgu Secuiesc și-au preluat diplomele de apreciere și premiile în bani.

Având în vedere faptul că, în România, calitatea învățământului a scăzut tot mai mult în ultimii treizeci de ani, profitând de oportunitățile oferite de legislație, CJ Covasna a decis să creeze în județ o atmosferă prietenoasă față de elevi, în limitele resurselor financiare disponibile, a spus președintele CJ Covasna, Tamás Sándor, în deschiderea discursului rostit cu această ocazie. „Educația are un rol esențial în crearea condițiilor pentru dezvoltarea individuală și comunitară. În ultimii ani, CJ Covasna a lansat numeroase programe al căror scop este îmbunătățirea calității vieții copiilor și a tinerilor, precum și a oportunităților educaționale și de agrement. Acordăm sprijin pentru modernizarea școlilor și a grădinițelor, totodată am reabilitat cămine culturale din mediul rural, am acordat sprijin financiar pentru achiziționarea unor echipamente, am construit locuri de joacă în sate. Încurajăm învățământul after school, este binecunoscut programul nostru «Primul ghiozdan» pentru elevii claselor pregătitoare, în multe locuri am acordat sprijin pentru achiziționarea porturilor populare pentru ansamblurile de dansuri. Ziua de azi reprezintă o zi specială, deoarece, am inițiat, pentru prima dată, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, recompensarea premianților olimpiadelor și concursurilor școlare județene și a cadrelor didactice pregătitoare, pentru munca depusă și performanțele remarcabile. Avem convingerea că trebuie încurajați cei care vor să învețe și obțin rezultate. Credem că, în județul Covasna, timpul, banii și energia investite în învățare vor aduce multiple beneficii și servesc intereselor întregii noastre comunități” – a spus președintele CJ, subliniind că aceasta este o inițiativă nouă și că se așteaptă feed-back-urile și propunerile cadrelor didactice cu privire la modalitățile de extindere și îmbunătățire a acestui program.

Cu ocazia festivității încheierii anului școlar 2018-19, un număr de 58 elevi medaliați la olimpiade și sportivi premianți de la Liceul Teoretic „Nagy Mózes” din Târgu Secuiesc au primit stimulente financiare de la conducerea județului și a Inspectoratului Școlar Județean.

În cuvântul de salut, directorul liceului, Bejan András, a arătat că este o mare bucurie faptul că, așa cum reiese și din numărul mare a sărbătoriților de azi, mai există tineri care nu consideră încă „un păcat” învățarea.

În discursul său, inspectorul școlar general Kiss Imre a arătat că, pe lângă faptul că ceremonia de premiere se desfășoară în cea mai veche instituție de învățământ a județului, alegerea a căzut pe Liceul Teoretic „Nagy Mózes” din Târgu Secuiesc, pentru că aceasta este a doua școală la nivelul județului în care învață cei mai mulți premianți. Acesta a precizat că, la nivelul județului, se oferă premii în 32 de categorii, cu această ocazie se acordă recompense exclusiv pentru cei care au obținut premiul întâi, doi și trei la olimpiade și competiții sportive județene. Din motive administrative nu se poate organiza o ceremonie de premiere într-o singură sală, dar inspectorul școlar general a promis că în perioada următoare toată lumea își va primi recompensa bine meritată.

Olimpiadele școlare reprezintă pentru elevi ore suplimentare de pregătire, de multe ori sunt nevoiți să renunțe la excursii, distracție și la timpul petrecut cu familia,  iar numărul participanților prezenți astăzi aici și gama largă de concursuri școlare demonstrează că învățarea este încă importantă pentru majoritatea elevilor, a afirmat profesorul de limbă și literatură maghiară, Nagy Babos Tamás. „Mă bucur de posibilitățile de competiție și, fiindcă disciplinele umane îmi sunt mai apropiate, la aceste concursuri pot să ofer un pic din mine însămi.  Mă bucur foarte mult de evenimentul de premiere de astăzi, mi-a oferit influențe pozitive și cu siguranță mă va îndemna și pe viitor să fiu prezent la toate competițiile posibile. Pentru mine învățarea reprezintă în primul rând o bucurie, sprijinul părinților și profesorilor mei este un instrument motivațional care mă ajută să-mi crească încrederea în mine” – a spus Nánia Hanna, elevă de clasa a IX-a.

În județul Covasna se vor acorda un număr de 479 de premii, în valoare totală de 53.570 lei, pentru 411 elevi din 49 de școli. În același timp, CJ Covasna dorește să încurajeze activitatea educațională din școli, managementul școlar, evaluările periodice, precum și utilizarea mai eficientă a resurselor educaționale disponibile, motiv pentru care va acorda stimulente financiare pentru 222 de profesori pregătitori. Suma alocată acestui scop este de 27.310 lei.

Pe baza rezultatelor competițiilor sportive școlare, se vor acorda în total 238 de premii, în valoare de 30.830 lei, pentru 203 de sportivi/echipe din 25 de discipline sportive. Un număr de 66 de profesori de sport vor beneficia de stimulente financiare în valoare de 10.310 lei. Valoarea totală a stimulentelor financiare acordate instituțiilor de învățământ este de 122.020 lei, iar școlile care organizează și derulează concursuri vor primi fonduri pentru cheltuieli și logistică. Lista elevilor și a profesorilor pentru care se acordă stimulente financiare va fi publicată vineri de către Inspectoratul Școlar Județean Covasna, pe site-ul  instituției.

Noutăți