Standul Ţinutului Secuiesc s-a bucurat de mare succes la Budapesta
Marți, 3 martie 2015Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna este un expozant care se reîntoarce an de an la cel mai mare cel mai mare târg de turism din Ungaria.
Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna este un expozant care se reîntoarce an de an la cel mai mare cel mai mare târg de turism din Ungaria. La Târgul internaţional de turism intitulat „Utazás 2015” care a avut loc în perioada 26 februarie–1 martie, la realizarea standului „Ţinutul Secuiesc” a participat, alături de covăsneni, şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita, în calitate de coorganizator. De asemenea, asociaţiile de profil, care au promovat regiunile Sóvidék-Hegyalja, Ciuc, Odorheiu Secuiesc, zona Gheorgheni, respectiv Valea Nirajului, au împărţit acelaşi stand, astfel, s-a reuşit acoperirea ofertei turistice regionale.
Faptul că, la această ediţie a târgului, România a participat ca invitată specială, a reprezentat o reclamă specială pentru ţara noastră. Interesul manifestat în cadrul târgului demonstrează că Ţinutul Secuiesc este una dintre regiunile care, prin atracţiile şi condiţiile sale naturale constituie o destinaţie turistică atractivă. Celor interesaţi li s-au prezentat publicaţii cu principalele atracţii ale regiunilor, pliante cu ofertele de cazare şi pachetele turistice ale unităţilor turistice şi au putut gusta şi apele minerale medicinale ale regiunii.
Potrivit reprezentantului Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna, Fazakas-Csoma Szidónia, la standul „Ţinutul Secuiesc” care s-a bucurat de o mare audienţă în special în zilele de sâmbătă şi duminică, au căutat destinaţii turistice mai ales acele persoane care intenţionează să călătorească individual. „Experienţa arată că turiştii din Ungaria vizitează cu plăcere regiunea noastră, şi nu neapărat în grup. Aceasta se datorează, în principal, culturii şi limbii comune care fac posibilă călătoria fără a apela la serviciile unui ghid. Scopul primordial al participării noastre la târg nu este vânzarea, ci să facem din regiune o destinaţie turistică cu un grad sporit de atracţie în rândurile turiştilor.”
Specialistul s-a referit şi la faptul că, deşi la standul dedicat României care a fost amenajat cu sprijinul Ministerului Turismului, au participat mai ales expozanţi din Transilvania, este important ca Ţinutul Secuiesc să aibă un stand separat de cel al României, din punctul de vedere al promovării brandului „Ţinutul Secuiesc” şi pentru promovarea turistică a regiunii, costurile fiind suportate de Judeţele Covasna şi Harghita. În cadrul standului naţional al României nu există nici o modalitate pentru o prezenţă regională semnificativă, astfel, standul, în organizare locală, şi-a asumat promovarea brandului „Ţinutul Secuiesc”.