Spitalul judeţean aşteaptă noi medici
Joi, 14 iunie 2012Consiliul Judeţean Covasna reunit în şedinţa din 10 iunie a aprobat hotărârea conform căreia Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” va putea angaja doi medici noi pe posturile neocupate până acum.
Consiliul Judeţean Covasna reunit în şedinţa din 10 iunie a aprobat hotărârea conform căreia Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” va putea angaja doi medici noi pe posturile neocupate până acum. Potrivit hotărârii, instituţia va angaja doi medici specialişti: un medic ORL-ist, respectiv un psihiatru pentru copii. Managerul instituţiei, András-Nagy Róbert, se bucură de această decizie, şi şi-a exprimat speranţa că, pe parcursul anului, spitalul va avea posibilitatea să angajeze şi alţi noi specialişti (oncolog, hematolog, anestezist, chirurg, cardiolog, internist).
Administraţia locală a aprobat rezultatele concursului pentru ocuparea funcţiei de director al Centrului Judeţean pentru protecţia naturii, dezvoltare rurală şi Salvamont, consilierii judeţeni aprobând la ultimă şedinţă de plen numirea lui Demeter János, fostul vice-preşedinte al Consiliului Judeţean Covasna, în funcţia de director al acestei instituţii.
Participarea la proiectul „Natura 2000” impune realizarea unor instituţii, cu personalitate juridică, care să faciliteze accesul turiştilor în ariile naturale protejate. Instituţia va avea ca sarcină şi derularea mai multor proiecte câştigătoare în cadrul programului Leader, precum şi supravegherea centrelor de vizitare – a arătat Demeter János. Potrivit lui Demeter, printre primele sarcini ale centrului se află transformarea accesului turiştilor în Mestecănişului de la Reci: în viitor, vizitarea acestei arii naturale protejate se va permite doar în formă organizată, sub ghidarea personalului calificat, astfel, biosfera unică nu va mai fi deteriorată de prezenţa umană.