Sunteți aici: » Știri » Se modernizează DJ 121, traseul Covasna–Tg. Secuiesc

Se modernizează DJ 121, traseul Covasna–Tg. Secuiesc

Miercuri, 23 februarie 2011

Marţi, 22 februarie, la Imeni, a fost semnat contractul de execuţie al reabilitării DJ 121, acesta fiind unul dintre cele mai circulate drumuri judeţene. Tamás Sándor, edilul administraţiei judeţene, a precizat: lucrările vor fi executate, în mare parte, de firme locale.

Marţi, 22 februarie, la Imeni, a fost semnat contractul de execuţie al reabilitării DJ 121, acesta fiind unul dintre cele mai circulate drumuri judeţene. Tamás Sándor, edilul administraţiei judeţene, a precizat: lucrările vor fi executate, în mare parte, de firme locale.

„Am promis să reconstruim Ţinutul Trei Scaune: anul acesta vom lansa investiţia cu cea mai mare valoare subvenţionată de până acum a regiunii. Lucrările, în valoare de 16 milioane euro, vor fi finanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională; proiectul aprobat a fost elaborat şi depus de către Consiliul Judeţean Covasna. Am considerat important faptul ca drumurile noastre să fie consolidate de întreprinzători care sunt din judeţul nostru. Aceasta va aduce beneficii covăsnenilor din mai multe puncte de vedere: în primul rând, va creşte calitatea lucrărilor, iar în al doilea rând, va crea un mijloc de trai pentru muncitorii întreprinzătorilor locali. Astfel, vom remedia două probleme în acelaşi timp” – a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna. Tamás Sándor a mai adăugat: contractul de execuţie al reabilitării drumului Covasna–Zăbala–Imeni–Catalina a fost semnat la Imeni, aceasta fiind cea mai mică localitate care participă la lucrări, iar valoarea investiţiei pe cap de locuitor este cea mai mare aici, ridicându-se la suma de 5300 euro pe cap de locuitor. Aşezarea va investi în total 1,6 milioane euro în reabilitarea drumului. Preşedintele consiliului judeţean a arătat: tronsonul de 17 km de drum va fi renovat în totalitate, astfel, nu se va turna doar un strat nou de asfalt, reconstrucţia lui va începe de la fundaţie. Majoritatea lucrărilor vor fi finalizate în acest an. „Ca să se ajungă la semnarea contractului de execuţie a trebuit să treacă aproape trei ani. În timp ce alţii se lamentau, noi am căutat oportunităţile şi am avut succes: în momentul de faţă, acesta fiind proiectul cu cea mai mare valoare, în fază de implementare, în judeţul Covasna” – a subliniat preşedintele.

Primarul comunei Catalina, Tusa Levente, a spus: pe lângă reabilitarea drumului, de asemenea, este o mare realizare şi faptul că, pe pârâul Ghelinţa, care traversează localitatea, se va construi un pod nou. Având în vedere că, pe perioada lucrărilor, DJ 121 va fi închis în mai multe puncte, traficul va fi deviat pe drumuri ocolitoare, astfel, elevii şi navetiştii ajungând la destinaţie fără probleme. În cadrul proiectului se vor reabilita 17,1 km de drum judeţean, se vor depune aproximativ 50 de podeţe tubulare, se va construi un pod şi se vor reabilita trei poduri. În localităţile participante la proiect se vor realiza 9 km de trotuare pietonale.
 

Noutăți