Sunteți aici: » Știri » Scurtmetraje premiate în cadrul Programului „Mărul”

Scurtmetraje premiate în cadrul Programului „Mărul”

Joi, 16 iulie 2015

La Concursul de scurtmetraje lansat de Consiliul Judeţean Covasna, în cadrul Programului „Mărul”, au participat în total cinci şcoli din judeţ, cea mai activă şcoală fiind Liceul „Mikes Kelemen” elevii căruia au realizat trei scurtmetraje, dar printre participanţi s-au numărat şi multe şcoli din mediul rural. Ceremonia de premiere a scurtmetrajelor a avut loc în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Covasna, din data de 1 august.

La Concursul de scurtmetraje lansat de Consiliul Judeţean Covasna, în cadrul Programului „Mărul”, au participat în total cinci şcoli din judeţ, cea mai activă şcoală fiind Liceul „Mikes Kelemen” elevii căruia au realizat trei scurtmetraje, dar printre participanţi s-au numărat şi multe şcoli din mediul rural. Ceremonia de premiere a scurtmetrajelor a avut loc în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Covasna, din data de 1 august.

Ca şi Programul „Cornul şi laptele”, Programul „Mărul” are ca obiectiv  încurajarea a consumului de alimente sănătoase în şcoli. Lucrările prezentate la concurs au avut ca temă nu numai alimentaţia sănătoasă, pentru că elevii din clasa a IV-a de la Liceul „Székely Mikó”, atingând tema mărului, au dezvăluit că mulţi dintre ei se pregătesc pentru profesia de medic stomatolog, dar sunt unii care vor să fie şoferi de camion, iar unele visează la o carieră de actriţă. Bineînţeles, sunt mulţi elevi bine informaţi, de exemplu, eleva Sinkler-Németh Zsófia din clasa a şasea a Liceului „Mikes Kelemen” care a analizat efectele mărului asupra frumuseţii, sau Váry S. Péter, care, în cadrul Ştirilor despre fructe, a relatat despre colesterolul bun şi cel rău, prezentând şi cercetările efectuate de Universitatea din California. Copiii de la oraş nu cunosc, probabil, povestea mărului, dar elevii şcolii din Zăbala au prezentat o documentaţie exactă, de la plantare şi până când pomul dă primele roade gustoase.  Cei mai tineri participanţi au sosit şi ei din Sfântu Gheorghe: elevii Liceului de Artă „Plugor Sándor” au redat povestea mărului sub forma unui basm care se sfârşeşte perfect, cu o salată de fructe. Povestea mărului a fost prezentată tot printr-un basm şi de elevii şcolii din Doboşeni, în care Ionatan nu este doar un măr dintre cei mulţi, ci este un măr minune care încearcă din răsputeri să-i convingă pe cei care l-au cules de beneficiile consumului de fructe.

Printre lucrări a fost prezentat şi un film de animaţie, realizat tot de elevii de la Mikes. Scurtmetrajul a prezentat acele cazuri celebre în care fără existenţa mărului totul s-ar fi întâmplat în mod diferit: începând de la Wilhelm Tell care a tras cu săgeata să ţintească mărul de pe capul fiului său şi până la renumita descoperire a lui Newton.

La evaluarea scurtmetrajelor a avut un rol important bilingvismul: pentru subtitrarea în limba maghiară sau română s-a acordat un punct în plus. Nagy József, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna a subliniat: este important ca elevii să ilustreze în lucrările lor proprii efectele benefice al consumului de mere şi şi-a exprimat speranţa că la concursul din următorul an şcolar se vor prezenta mai mulţi elevi.

Dr. Tatár Márta, preşedintele Comisiei pentru relaţii externe a anunţat că scurtmetrajele vor fi prezentate şi în cadrul conferinţelor medicale din străinătate, Uniunea Europeană acordând un accent deosebit educării copilului în scopul promovării unui stil de viaţă sănătos.

Lucrările prezentate la concurs au fost împărţite pe două grupe de vârstă: în grupa claselor  0-4 primul loc a fost câştigat de elevii Liceului „Székely Mikó”, locul doi revenind celor de la Liceul de Artă „Plugor Sándor”. La categoria claselor 5-8, pe primul loc s-a clasat Liceul „Mikes Kelemen”, locul doi a fost câştigat de Şcoala Generală Doboşeni, iar locul trei i-a revenit Şcolii Generale nr. 1 Zăbala.

Premiile concursului au o valoare totală de 12.000 de euro, constând în sisteme pentru teste electrochimice, microscoape, echipamente pentru experimente, aparate pentru determinarea ph-ului planşe, precum şi numeroase echipamente pentru laboratoare:  diferite vase de sticlă şi alambicuri.

Noutăți