Sunteți aici: » Știri » S-a înfinţat Asociaţia „Angustia” – Scaunul Kézdi în programul LEADER

S-a înfinţat Asociaţia „Angustia” – Scaunul Kézdi în programul LEADER

Vineri, 16 iulie 2010

În mijlocul lunii iulie, la Estelnic, s-a înfiinţat Asociaţia „Angustia” , care întruneşte entităţile interesate de programul LEADER: administraţiile, organizaţiile civile, întreprinzătorii şi Consiliul Judeţean Covasna.

În mijlocul lunii iulie, la Estelnic, s-a înfiinţat Asociaţia „Angustia” , care întruneşte entităţile interesate de programul LEADER: administraţiile, organizaţiile civile, întreprinzătorii şi Consiliul Judeţean Covasna. După părerea preşedintelui Consiliului Judeţean, Tamás Sándor, iniţiativa dobândeşte un rol semnificativ în consolidarea identităţii acestei regiuni, iar administraţia judeţeană va sprijini orice pas de acest fel, în măsura posibilităţilor.

Înfiinţarea Asociaţiei „Angustia” a fost iniţiată de administraţia locală din Estelnic, la care au aderat administraţiile locale din Breţcu, Cernat, Ghelinţa, Sânzieni, Poian, Mereni, Lemnia, Ojdula, Cătălina, Turia şi Zăbala, de asemenea; împreună cu participarea sferei civile şi private, Asociaţia va avea 44 de membri. În cadrul şedinţei s-a ales consiliul de conducere format din 7 membri, preşedintele Asociaţiei fiind Varga Attila, primarul comunei Estelnic.
La şedinţa de constituire a participat şi Csutak István, specialist în domeniul dezvoltării regionale, care a accentuat importanţa strategiei care urmează să fie elaborată. După înfiinţare, primul pas îl constituie elaborarea strategiei pe o perioadă de 3 ani, pe baza căreia pot dobândi statutul de Grup de Acţiune Locală. Dacă aceasta se realizează, cele 12 de regiuni vor putea cheltui câte 750 de mii de euro pentru dezvolatrea regiunii.

Programul LEADER, finanţat din Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Regională, este una dintre poveştile de succes ale Uniunii Europene. Scopul principal al programului este acela de a-i stimula pe cei care trăiesc în mediul rural în vederea dezvoltării în comun a regiunii lor. În 1991, în Uniunea Europeană, acesta a fost demarat ca şi o iniţiativă comunitară care, bazându-se pe alianţa administraţiilor, întreprinzătorilor şi organizaţiilor neguvernamentale, le-a stabilit acestora sarcini de politică de dezvoltare necunoscute anterior. Ca rezultat al programului LEADER, formele de cooperare între comunităţile rurale şi regiuni, au cunoscut o dezvoltare bruscă. Cei care trăiesc în mediul rural au avut ocazia să cunoască funcţionarea programului european, sistemul proiectelor, inclusiv posibilităţile de finanţare a proiectelor de dezvoltare adaptate nevoilor locale specifice. După opinia specialiştilor, LEADER-ul a împrospătat modul de gândire al celor care trăiesc în mediul rural, îndreptându-i către unire şi preocupare pentru propriile valori.
 

Noutăți