Reabilitarea ansamblului Muzeului Național Secuiesc Sfântu Gheorghe
Marți, 21 noiembrie 2017
Scopul proiectului este reabilitarea, modernizarea, conservarea, protecția și valorificarea durabilă a Ansamblului Muzeului Național Secuiesc monument remarcabil de interes județean și național.
Scopul şi realizarea activităţilor propuse în proiect vor contribui la punerea în valoare a obiectivului de patrimoniu, pentru a se crea premisele creşterii numărului de vizitatori şi de a contribui la creşterea competitivităţii arealului în care este localizat.
Obiectivele specifice ale proiectului:
- Valorificarea, protecția și conservarea patrimoniului cultural, ca factor stimulator al creșterii economice în regiune, respectând principiile dezvoltării durabile și ale protecției mediului;
- Crearea de surse suplimentare de venit prin dezvoltarea și valorificarea patrimoniului istoric, cultural național al ansamblului Muzeului Național Secuiesc, prin mărirea spațiului expozițional și creșterea numărului de exponate;
- Muzeul Național Secuiesc contribuie la promovarea potențialului turistic ce se va dezvolta ca urmare a reabilitării, protejării, dezvoltării și valorificării obiectivului de patrimoniu;
Rezultate:
- Creșterea numărului de vizitatori înainte, respectiv după intervenția asupra obiectivului de patrimoniu care beneficiază de sprijin - de la 16.384 la 19.111 de vizitatori.
- Numărul de obiective de patrimoniu restaurate/protejate/conservate: 4
Durata proiectului: 60 de luni
Proiectul ”Reabilitarea ansamblului Muzeului Național Secuiesc Sfântu Gheorghe”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat de către Consiliul Județean Covasna și are o valoare totală de 21.816.149,76 de lei din care 14.311.326,10 de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.
---
Anunțul de presă în format .pdf se poate descărca de aici.