Planuri solide pentru dezvoltare, chiar și cu buget redus în 2024
Miercuri, 7 februarie 2024În ședința ordinară de marți, 23 ianuarie, Consiliul Județean Covasna a adoptat hotărârea privind repartizarea cotei de 6% din impozitul pe venit, estimat a se încasa la bugetul de stat. Suma repartizată este de 36,8 milioane lei.
„Conform legii, suma corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, estimat a se încasa la bugetul de stat, se repartizează în mod egal județelor. Acest fapt este avantajos pentru județul nostru, însă în 2024, suma este mai mică cu 1,3 milioane de lei, aceasta ajungând la 36 829 000 lei. Acest fond stă la dispoziția Consiliului Județean și se repartizează comunelor, orașelor și municipiilor pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, de infrastructură, care necesită cofinanțare locală” – a precizat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.
Conducerea autorității județene a avut consultări pe regiuni cu diverși reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale și partenerii politici, în vederea stabilirii unei repartizări echitabile a sumelor.
„Municipiul Sfântu Gheorghe va primi 15 milioane lei, Tg. Secuiesc, 4,3 milioane lei, Baraolt, 4,13 milioane lei. Pentru alocarea sumelor, am luat în calcul programele de dezvoltare ale orașelor, care implică numeroase cheltuieli. De pildă, la Baraolt, se vor asfalta străzile Petőfi Sándor și Baróti Szabó Dávid. La Tg. Secuiesc, se construiește o piscină din bugetul de stat, dar există și lucrări suplimentare, pe care primăria trebuie să finanțeze. Ambele orașe finanțează însă spitale locale, care, de fapt, deservesc întreaga regiune. Orașul Covasna va primi 3 milioane lei; ca în fiecare an, acordăm o atenție deosebită și mai mulți bani pentru întreținerea drumului dintre Covasna și Comandău. Pe lângă aceasta, construcția centrului de wellness și a bazei sportive, pe fostul poligon, va aduce cheltuieli suplimentare pentru administrația locală. Orașul Întorsura Buzăului va primi 1,19 milioane lei pentru susținerea programelor locale” – a detailat președintele.
Acesta a mai informat că aparatul Consiliului Județean pregătește bugetul județului pentru anul 2024. „Vom adopta bugetul județului la mijlocul lunii februarie. Deja se vede că, în acest an, va trebui să facem performanță într-un cadru financiar mai mic. Scopul nostru este ca planurile de dezvoltare să nu fie perturbate de un buget mai mic, ci mai degrabă să strângem cureaua în ceea ce privește costurile de funcționare", a clarificat Tamás Sándor.
Tot în cadrul ședinței de marți, a fost aprobat și raportul cu privire la finanțările nerambursabile, acordate din bugetul Consiliului Județean Covasna pe anul 2023. Astfel, anul trecut, 462 de proiecte au fost finanțate cu fonduri în valoare totală de 3,016 milioane lei.
Pe parcursul anului 2023, au fost realizate și decontate 28 de proiecte pentru tineret, în valoare de 148 840 lei, 54 de proiecte sportive, în valoare de 184 630 lei, 118 programe de recreere și educativ-științifice, în valoare de 349 490 lei, 129 de proiecte culturale, în valoare de 397 442 lei, și 133 de proiecte ale cultelor, în valoare de 1 935 775 lei.