Sunteți aici: » Știri » Peste două sute de participanţi la Academia Husarilor

Peste două sute de participanţi la Academia Husarilor

Vineri, 23 ianuarie 2015

La Balvanyos s-au adunat atâţia husari cât să alcătuiască cu ei două companii militare. Academia Husarilor este o manifestare internă la care este reprezentată fiecare asociaţie importantă a husarilor.

 

La Balvanyos s-au adunat atâţia husari cât să alcătuiască cu ei două companii militare. Academia Husarilor este o manifestare internă la care este reprezentată fiecare asociaţie importantă a husarilor.

Pentru că vremea în luna ianuarie nu este propice desfăşurării unei activităţi în aer liber, programul din acest an al Academiei Husarilor, s-a grupat în jurul activităţilor desfăşurate în sală. Pe lângă stabilirea programului anual de evenimente tradiţionale şi ecvestre, au avut loc numeroase discuţii şi sesiuni.

Kádár László, maior de husar din judeţul Covasna, a evaluat ediţia din acest an a Academiei Husarilor astfel: „Putem spune că ediţia din acest an a fost cu cea mai mare asistenţă de până acum. Cu ediţia din acest an, evenimentul a avut în total opt ediţii. Consider că a fost cea mai mare eveniment de până acum, fiindcă în acest s-au înscris 217 de participanţi. În ultimii ani ne-am bucurat de sprijinul substanţial al Consiliului Judeţean Covasna, sprijin care şi în acest an ne-a ajutat foarte mult.”

Consiliul Judeţean Covasna a înfiinţat un fond special pentru păstrarea valorilor tradiţionale – o sumă de aproximativ 20 de mii de lei poate fi solicitată de către diverse asociații.

„În mod evident, în această problemă sunt părtinitor, deoarece, pentru mine, ca maghiar, husarii reprezintă mândria naţională maghiară. În ultimii ani practica a demonstrat că mulţi oameni participă la diversele evenimente pe care husarii le fac mai spectaculoase. Această formă de păstrare a tradiţiilor se bucură de la an la an de o tot mare popularitate” – a spus Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna.

 

Noutăți