Peste 5 mii de vizitatori la Festivalul „Forgács ” din scaunul Orbai - Pentru anul viitor organizatorii planifică un eveniment pe toată durata weekendului
Luni, 30 iulie 2018În cadrul Festivalului „Forgács” din scaunul Orbai care a fost organizat pentru prima oară, cele 3 concerte, 4 ansambluri de dans popular, 4 fanfare, 13 meşteri populari şi 22 producători locali au atras peste 5 mii de vizitatori. Pentru anul viitor organizatorii planifică un eveniment de mai mare amploare în centrul oraşului Covasna, care va dura pe toată durata sfârşitului de săptămână.
În cadrul Festivalului „Forgács” din scaunul Orbai care a fost organizat pentru prima oară, cele 3 concerte, 4 ansambluri de dans popular, 4 fanfare, 13 meşteri populari şi 22 producători locali au atras peste 5 mii de vizitatori. Pentru anul viitor organizatorii planifică un eveniment de mai mare amploare în centrul oraşului Covasna, care va dura pe toată durata sfârşitului de săptămână.
Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, a subliniat: „Acesta este un eveniment care consolidează identitatea regională. Vom sprijini evenimentul şi anul viitor, deoarece scaunul Orbai mereu a fost renumit pentru prelucrarea lemnului şi pentru produsele confecţionate din lemn. Acest fapt au putut constata, pe lângă localnici, şi turiştii aflaţi în vizită, pentru că elementul central al festivalului îl constituiau meşterii populari, iar activitatea acestora de păstrarea tradiţiilor merită să fie popularizată şi prin astfel de evenimente. În acelaşi timp, şi prin acest eveniment s-a adeverit faptul că turiştii pot fi atraşi şi prin turismul de evenimente, deoarece, pe baza feedbackurilor, foarte mulţi turişti au apreciat tradiţiile noastre populare prezentate în cadrul festivalului.”
Legat de festival, Gyerő József, primarul oraşului Covasna, a spus: „Acest eveniment are un triplu scop. Dorim, în primul rând, să păstrăm vie şi să îngrijim valorile noastre pe care ni le-au lăsat strămoşii şi pe care avem obligaţia de a le transmite generaţiilor viitoare. În al doilea rând, este importantă întărirea identităţii regionale care este o caracteristică a oamenilor din scaunul Orbai şi, nu în ultimul rând, dorim să creăm oportunităţi de recreere atât pentru localnici cât și pentru vizitatori şi turiști. Mă bucur că festivalul a fost considerat şi de primarii din scaunul Orbai un eveniment propriu pe care l-au sprijinit şi prin prezenţa lor.”
Sculptorul în lemn din Covasna, Ferencz Botond, a participat şi a prezentat cu bucurie meseria pe care o practică de peste zece ani. „Ideea Festivalului „Forgács” a fost extraordinară, fapt demonstrat şi de acest eveniment de mare succes, în ciuda vremii ploioase, dar nici aceasta nu ne poate opri în ceea ce vrem să realizăm prin solidaritate. Am avut parte de o surpriză plăcută, pentru că, spre deosebire de alte târguri de meșteșuguri, oamenii au venit la noi și s-au fost interesat de meșteșugurile populare” – a spus meşterul local, care doreşte să participe şi pe viitor la acest eveniment, deoarece acesta consideră importantă păstrarea tradiţiilor şi „iniţierea tinerei generaţii şi tainele meşteşugurilor moştenite de la strămoşii noştri”.
Pe lângă prezentarea meşteşugurilor populare, în cadrul festivalului s-a organizat şi un târg al produselor tradiţionale, iar datorită trupei de cercetaşi „Havadtői Sándor”, cei mici au avut prilejul să participe la activităţi interesante pentru copii. Pe scena festivalului au evoluat Fanfara „Nemere” şi Ansamblul de dansuri populare „Nemere” de la Leţ, Asociaţia Fanfara Reformată Ferenc Ernő de la Brateş şi Fanfara de tineret din Covasna, ansamblurile de dansuri populare „Gyöngyharmat” din Zăbala, „Szikrák” din Zagon, „Recefice” din Covasna, precum şi elevii Liceului „Kőrösi Csoma Sándor” din Covasna. Amatorii de concerte s-au putut relaxa pe muzica formaţiilor Bojtorján, Transylmania şi István Ildikó şi prietenii.
Evenimentul a fost organizat de către Primăria oraşului Covasna, Consiliul Judeţean Covasna şi Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna.