Numărul turiștilor din Județul Covasna a ajuns în 2021 la nivelul înregistrat înaintea pandemiei
Joi, 27 ianuarie 2022În ciuda situației incerte generate de pandemie, turismul covăsnean a înregistrat o creștere semnificativă, potrivit raportului anual al Asociației pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna, întocmit pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică.
Conform raportului respectiv, numărul persoanelor venite în județ s-a dublat față de primele nouă luni ale anului 2020, depășind chiar și numărul de turiști înregistrați în 2019. În cifre, situația arată astfel:
101 877 - turiști sosiți în Județul Covasna în primele nouă luni ale anului 2019;
57 648 - turiști sosiți în Județul Covasna în 2020;
102 601 - turiști sosiți în Județul Covasna în primele nouă luni ale anului 2021.
Se remarcă așadar o revenire spectaculoasă a turismul în decursul anului trecut, comparativ cu primul an de pandemie. „În ceea ce privește numărul de sosiri, am revenit la nivelul anului 2019, an care fusese remarcabil din punctul de vedere al creșterii numărului de turiști. În privința numărului de nopți petrecute în județ, ne confruntăm însă în continuare cu o diminuare cu 15% față de aceeași perioadă a anului 2019. Motivul pentru această scădere îl reprezintă numărul mai mic de pachete sociale, balneare, valorificate în hotelurile din stațiunea Covasna, pachete care necesită sejururi mai lungi”, a declarat Godra Árpád, directorul Asociației pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna.
În 2021, Județul Covasna a reprezentat 2,6% din numărul total de înnoptări înregistrate în România în primele nouă luni, un număr remarcabil pentru un județ mic cum este Covasna. În 2019, acest procent fusese de doar 1,8%.
În legătură cu creșterea numărului de turiști la nivelul județului, în decursul anului 2021, președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, a concluzionat că, dacă am putea vorbi despre efectele pozitive ale pandemiei asupra turismului, atunci acestea ar fi exprimate printr-o creșterea cererii pentru activități în aer liber, în natură. „Turiștii preferă destinațiile mai intime, cu mai puțini vizitatori. Acest lucru este în avantajul Județului Covasna, având în vedere resursele sale naturale și structura urbană. Majoritatea operatorilor de turism și-au reorganizat activitățile în urma situației de urgență provocate de COVID-19, schimbându-și profilul atunci când a fost necesar și deschizându-se la noi oportunități de a-și menține afacerile”, a precizat președintele C.J. Covasna.
Asociația se implică activ în promovarea județului
Scopul Asociației pentru Dezvoltarea Turismului în Județul Covasna este promovarea destinației turistice și a potențialul turistic al județului, precum și creșterea numărului sosirilor în regiune. Contextul pandemic a creat o situație incertă și a generat consecințe neplăcute în privința călătoriilor în străinătate, contribuind astfel la o creștere accentuată pentru produsele și serviciile turistice interne. Dat fiind acest context, precum și obiectivele de bază ale Asociației, principala direcție către care s-au canalizat în decursul lui 2021 eforturile acesteia a fost aceea de a face din Județul Covasna o destinație vizibilă la nivel național.
Promovare intensă printr-un număr mare de activități de succes
În 2021, asociația a realizat în total 33 de proiecte și evenimente de promovare a județului. Au fost publicate câte trei articole lunare pe teme de familie, lifestyle, balneologie, wellness&spa, gastronomie locală, castele și conace ca destinații turistice. Acestea au apărut în publicații tipărite, precum și în diverse platforme online. Numărul total de publicări este de 249, iar numărul de accesări se ridică la aproximativ un milion și jumătate.
O campanie de promovare reușită a fost cea desfășurată și realizată cu al doilea cel mai ascultat post de radio comercial din segmentul urban românesc, Digi FM. În cadrul campaniei „Sunăm bine din Covasna!”, emisiunea Matinalii Digi FM a fost transmisă live timp de cinci zile din centrul municipiului Sfântu Gheorghe. Pe parcursul emisiunii, prezentatorii au relatat diverse experiențe pe care le-au avut în Județul Covasna. Pe durata campaniei, audiența zilnică a ajuns și la 976 600 de ascultători, iar cele 29 de postări de pe rețelele de socializare despre experiențele trăite în zonă de prezentatori, au avut ca rezultat 3 410 de distribuiri.
În urma unui press trip organizat de către asociație în perioada 16 - 19 septembrie, 19 jurnaliști și influenceri din domenii precum wellness, spa, medical și lifestyle au promovat potențialul turistic al județul. În felul acesta, a crescut semnificativ vizibilitatea ofertei turistice, în special a stațiunii Covasna. Aceste acțiuni de promovare s-au concretizat prin 26 de articole apărute în publicații tipărite și alte 44 în publicații online, cu aproximativ 381 000 de vizualizări.
Lucian Mîndruță, om de televiziune și radio, a promovat activ și el Județul Covasna. În data de 2 octombrie, în cadrul evenimentului Covasna–Sesiune de stare de bine cu Lucian Mîndruță, un grup format din 198 de bicicliști a parcurs o distanță de 120 km prin județ. Evenimentul organizat de asociație a fost urmărit de peste 300 000 de persoane pe platformele de socializare ale lui Lucian Mîndruță.
În decembrie, unul dintre Târgurile de Crăciun prezentate la Digi FM de către aceeași personalitate media a fost cel din Piața Libertății din Sfântu Gheorghe, unde cu ajutorul ascultătorilor locali au fost strânse cadouri pentru copiii defavorizați. Au fost făcute atât de multe donații, încât cu greu au încăput în trei mașini.
Județul Covasna a câștigat premiul Best Spa Destination 2021 la Termalia Awards, unde premiile sunt simboluri profesionale ale standardelor înalte ale serviciilor, ale excelenței și ale reputației. La cea de-a IV-a Gală a Premiilor Termalia, au fost prezenți profesioniști, lideri de opinie seniori, distribuitori de produse de top, proprietari și manageri de hoteluri spa, de clinici sau institute de balneologie și reprezentanți ai turismului medical.
Proiectele de promovare vor continua și anul acesta
„Dorim ca în 2022 activitățile asociației să se desfășoare pe baza reperelor profesionale stabilite anul trecut: responsabilitatea noastră de bază este aceea de a realiza campanii de comunicare și promovare concentrate în jurul acelor produse turistice, care reprezintă punctele forte ale județului Covasna. Aceste campanii și activități sunt direcționate aproape exclusiv către piețele din afara județului, deoarece indicatorul cheie de performanță a muncii noastre este creșterea numărului de înnoptări înregistrate în această regiune.” - a subliniat directorul asociației, Godra Árpád.
Raportul anual complet este disponibil în linkul de mai jos:
https://visitcovasna.com/ro/places/raport-de-activitate-pentru-anul-2021