Sunteți aici: » Știri » Noi demersuri pentru creșterea capacitații de depozitare a deșeurilor

Noi demersuri pentru creșterea capacitații de depozitare a deșeurilor

Joi, 19 octombrie 2023

Consiliul Județean Covasna s-a reunit joi, 19 octombrie, într-o ședință ordinară pentru a discuta și aproba mai multe proiecte și inițiative importante pentru dezvoltarea județului.

Unul dintre proiectele de pe ordinea de zi a fost reabilitarea podului de peste Râul Olt și modernizarea drumului județean DJ113, care leagă drumul național cu Gara CFR Bixad, pe o porțiune de 1,7 kilometri. Această inițiativă a primit finanțare prin Programul „Anghel Saligny”, iar valoarea totală a investiției se ridică la 14,8 milioane de lei. În cadrul ședinței de joi, Consiliul Județean Covasna a aprobat devizul general și indicatorii tehnico-economici actualizați pentru acest proiect de amploare.

Întrucât lucrările implică construcția unui pod și, în plus, pe aici traversează conducte de gaz importante, procesul de pregătire și de autorizare este mai lung decât de obicei. Acum am actualizat documentația și mergem înainte cu acest proiect", a declarat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.

Un alt demers semnificativ a fost inițiat în domeniul gestionării deșeurilor, unde Consiliul Județean Covasna a făcut primul pas în direcția deschiderii unor noi celule de depozitare la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor din Leț. Președintele CJ Covasna, Tamás Sándor a evidențiat importanța unei gestionări responsabile a deșeurilor și necesitatea unor planificări eficiente pentru evitarea problemelor viitoare. „Exact acum 6 ani, pe data de 19.10.2017, a devenit funcțional centrul nostru din Leț, realizat cu finanțare europeană. Mulțumesc domnului Ambrus József și echipei sale, că dau un exemplu în realizarea acestui proiect și, ca urmare, Județul Covasna este acum printre primele din România în ceea ce privește gestionarea responsabilă a deșeurilor. Acesta este, de asemenea, un domeniu care necesită o îmbunătățire continuă și o planificare din timp, pentru a evita problemele”, a subliniat președintele CJ Covasna.

Volumul total de deșeuri prevăzut pentru depozitare este de 980.000 mc, iar perioada de viață este estimată la 21 ani. În acest moment, este pusă în funcțiune doar celula I, unde gradul de umplere a ajuns la 70%. Avem la dispoziție trei ani pentru a construi celelalte două celule, așa cum a fost prevăzut inițial, pentru a asigura depozitarea continuă a deșeurilor din județ. În consecință, trebuie să deschidem cea de-a doua celulă în 2026”, a punctat la rândul său consilierul județean Ambrus József, directorul ADI SIMD Covasna.

Așadar, din Fondul de Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare se va aloca suma de 297.500 lei pentru realizarea proiectului tehnic și a asistenței tehnice aferente obiectivului de investiții „Continuarea asigurării capacitații de depozitare a deșeurilor în Județul Covasna – Construirea celulei 2 și 3 de depozitare aferente CMID Boroșneu Mare”.

În județul Covasna se generează anual 60 de mii de tone de deșeuri, din care 30% sunt reciclate și compostate, iar 42 de mii de tone sunt depozitate la groapa de gunoi.

De asemenea, Consiliul Județean Covasna a aprobat studiul de fezabilitate pentru construirea primului refugiu montan cu observator panoramic din județ, care va fi amplasat pe Vârful Bodoc, la o altitudine de 1190 de metri. „Am proiectat un refugiu multifuncțional care va fi unic în țară. Structura construcției va fi realizată din lemn și metal și va avea patru etaje. Parterul va servi drept adăpost în caz de furtună, etajul trei va fi o cabină panoramică unde se va putea înnopta, iar ultimul etaj va funcționa ca platformă de observare. Amplasarea și înălțimea construcției vor oferi vedere asupra zonelor Târgu Secuiesc, Covasna, Sfântu Gheorghe și a îndepărtatului Brașov. Refugiul montan cu observator panoramic se încadrează perfect în conceptul turistic de creare de noi atracții turistice pentru a stimula turismul din județ”,  a explicat vicepreședintele Consiliului Județean Covasna, Jakab Barna.

Consiliul Județean Covasna a mai aprobat majorarea bugetului cu suma de 1,755 milioane lei, provenită din veniturile aferente redevențelor miniere, din care 750 de mii lei vor merge la „ sportului de performanță" pentru finanțarea programelor sportive pentru sezonul competițional 2023-2024. Restul sumei a fost alocat pentru întreținerea drumurilor județene. Tot în cadrul ședinței de joi a fost majorat bugetul fondurilor externe nerambursabile cu 147 de mii lei, întrucât Centrul de Cultură al Județului Covasna, respectiv Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Covasna au primit finanțări prin diferite programe

Noutăți