Modernizarea infrastructurii: trei proiecte finalizate cu succes
Joi, 27 aprilie 2023Consiliul Județean Covasna s-a reunit joi, 27 aprilie 2023, în ședința ordinară cu scopul de a aproba, printre altele, devizul general și indicatorii economici, actualizați, la terminarea lucrărilor, pentru 3 obiective de investiți, cuprinse pe ordinea de zi.
Cele trei lucrări finalizate sunt: modernizarea unui tronson de drum la Moacșa- Pădureni, (5,8 milioane lei), înlocuirea unui podeț pe DJ 121A, localitatea Várhegy - Leț, comuna Moacșa (1,1 milioane lei) și modernizare a tronsonului de drum pe DJ 121A, Boroșneu Mare - Boroșneu Mic - Valea Mare - Sărămaș - Întorsura Buzăului (31,7 milioane lei).
„Închidem azi oficial trei lucrări importante, finalizate din fonduri guvernamentale și din bugetul propriu al județului Covasna. Am construit un nou podeț la Leț, am modernizat un tronson de drum între Moacșa și Pădureni, și am încheiat cu succes lucrările de modernizare a tronsonului de drum pe DJ 121A, pe o lungime de 22,5 kilometri, între localitățile Boroșneu Mare – Valea Mare – Întorsura Buzăului, care leagă zona Buzaielor de regiunea orașului Covasna. Această lucrare este cea mai amplă dezvoltare infrastructurală desfășurată în zona respectivă, în ultimii 50 de ani. Lucrările au fost parte dintr-un proiect, finanțat prin PNDL și din bugetul propriu al Județului Covasna”, a precizat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.
În perioada următoare, va începe reabilitarea podului de peste Râul Olt și modernizarea drumului județean DJ113, care leagă drumul național cu Gara CFR Bixad, pe o porțiune de 1,7 km. În vederea scoaterii din funcțiune și a demolării podului actual, care a fost construit în 1960 și se află într-o stare avansată de degradare, consilierii județeni au aprobat trecerea acestuia din domeniul public al județului în domeniul privat. Costurile pentru aceste lucrări vor fi acoperite din fonduri obținute prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Valoarea totală a investiției se ridică la 14,8 milioane de lei. Din bugetul de stat, vor fi alocate 9,93 milioane de lei, restul sumei fiind completată din bugetul județului.
În prezent, contractul de finanțare este semnat, firma care va executa lucrările a fost selectată, ceea ce înseamnă că lucrările pot deja să înceapă. De asemenea, în ședința de joi, conducerea CJ a anunțat că a fost semnat și contractul de finanțare pentru modernizarea unei porțiuni de drum județean de 2,3 km, în comuna Valea Crișului (DJ121A), lucrări finanțate tot prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.