Sunteți aici: » Știri » Marketing online pentru regiune

Marketing online pentru regiune

Marți, 9 august 2016

„Bloggerilor şi jurnaliştilor români le-am oferit ospitalitate în judeţul Covasna cu patru ocazii diferite” – conchide Grüman Róbert, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna. Potrivit acestuia, 75% din vizitatorii care sosesc în judeţul nostru sunt de naţionalitate română, astfel, este evident că destinaţiile turistice locale sunt promovate prin intermediul unor surse interne credibile.

 

„Bloggerilor şi jurnaliştilor români le-am oferit ospitalitate în judeţul Covasna cu patru ocazii diferite” – conchide Grüman Róbert, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna. Potrivit acestuia, 75% din vizitatorii care sosesc în judeţul nostru sunt de naţionalitate română, astfel, este evident că destinaţiile turistice locale sunt promovate prin intermediul unor surse interne credibile.

Grüman, care anterior a deţinut funcţia de preşedinte al Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna, a accentuat: „Numărul materialelor redactate de vizitatorii noştri şi care au fost difuzate în televiziuni şi publicate pe platforme online se situează în jurul cifrei de 110. Cu siguranţă, s-ar fi putut face reclamă şi prin intermediul publicării a unui anunţ de o pagină întreagă într-o revistă naţională – însă o poveste de călătorie spune mai multe. Doritorii de călătorii tip city break nu o să răsfoiască prospecte colorate, ci mai repede vor verifica cu ajutorul unui motor de căutare ce anume se poate face timp de trei zile în judeţul Covasna”.

Judeţul Covasna ca destinaţie turistică a fost promovat pe paginile şi în cadrul programelor celor mai importanţi reprezentanţi ai mass-mediei naţionale: postul de televiziune Antena 1 a pregătit chiar trei materiale în care, printre altele, a fost prezentat dogarul Szőke Tibor, omul care l-a impresionat şi pe prinţul Charles, moştenitorul tronului Marii Britanii, prin cunoştinţele remarcabile. Într-un alt material, autorii elimină stereotipurile prin care judeţul este prezentat ca o regiune săracă: imaginile înregistrate la Grand Santerra Spa, Balvanyos, sunt atrăgătoare pentru oricine, totodată ele prezintă şi specialităţile locale.

Forbes Life Romania ilustrează trecutul istoric al regiunii prin şirul frescelor Sf. Ladislau din biserica romano-catolică din Ghelinţa, dar articolele magazinului lifestyle menţionează multe aspecte, începând de la dansul popular şi până la cozonacul kürtős.

Astăzi, crearea blogului presupune o specializare în direcţia domeniului ţintă: Răzvan Pascu este un nume de notorietate în domeniul turismului intern. Bloggerul se familiarizează de mai mult timp cu frumuseţile judeţului Covasna, iar în ultimul articol despre judeţul Covasna enumeră 10 motive prin care îi îndeamnă pe cititorii săi să viziteze zona. De exemplu streaming-ul video live pe Facebook al bloggerului a fost urmărit de peste 12 mii de utilizatori.

Eddie Tone, autorul blogului de travel tuktuk.ro, prezintă 12 activităţi care  ar putea părea bune oportunităţi turiştilor de a petrece timpul liber: îşi găsesc locul în acest articol kürtőskalács-ul şi pălinca secuiască, dar printre posibilele programe sunt enumerate beneficiile mofetei şi prepararea pâinii de casă.
Materialele, articolele despre frumuseţile judeţului pot fi urmărite şi pe Facebook, accesând pagina Vizitează Covasna, destinată expres cititorilor români. Realizatorii paginii au făcut posibil căutarea avansată, după cuvinte-cheie, prin folosirea hastag-urilor  #ViziteazaCovasna şi #TinutulConacelor.

După jurnaliştii şi bloggerii români vor urma cei din Ungaria şi din Europa de Vest – precizează Grüman Róbert. Potrivit vicepreşedintelui CJ Covasna, Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului în judeţul Covasna a planificat vizita străinilor pentru 2017.  În opinia lui Grüman, obiectivul pe termen mediu este acela ca asociaţia şi partenerii acesteia să creeze pachete de servicii turistice care vor oferi trei zile bogate în experienţe, iar pe termen lung scopul este acela de a transforma aceste pachete în unele cu durată de 7 zile.

Linkurile materialelor menţionate sunt următoarele:

https://www.facebook.com/judetulcovasna/
www.tuktuk.ro/2016/06/lucruri-facut-vazut-judetul-covasna-2/
https://razvanpascu.ro/2016/07/03/10-motive-pentru-care-sa-vizitezi-judetul-covasna/
http://observator.tv/social/special-dogarii-care-lau-impresionat-pe-prin-180716.html
http://observator.tv/social/covasna-un-taram-cu-un-potential-turistic-extraordinar-180551.html
https://www.facebook.com/forbesliferomania/posts/1205714432780929
https://www.facebook.com/forbesliferomania/posts/1206429706042735

 

Noutăți