Sunteți aici: » Despre judeţ » Localităţile judeţului » Lutoasa

Lutoasa

Luni, 17 mai 2010

Este un aşezământ situat în valea pârâului Csere, între cele două sate, Mereni şi Estelnic. Din punct de vedere administrativ aparţine de Mereni, iar din punct de vedere eclesiastic aparţine de Estelnicul de Jos.


Satul oferă vizitatorilor două atracţii interesante: biserica construită în memoria Sfântei Elisabeta Árpádházi în anul 1982, pe zidul căreia a fost aşezată o tablă comemorativă, precum şi stabilimentul fortificat ce se află pe muntele Csuklyán, datând din epoca bronzului. Astăzi stabilimentul este sit arheologic, dar localnicii încă îl pomenesc sub denumirea Cetatea lui Petru Csomortáni, şi au mult mai multe informaţii istorice despre el, decât arheologii. “Cetatea a fost leagănul strămoşesc al familei Csomortáni. Ea a fost locuită de uriaşi, care, într-un picior stăteau în cetate, în celălalt picior stăteau în cetatea din Mereni. Tronul lor a fost plasat pe muntele Köves. Sub cetate existau pivniţe încărcate cu comori, pe care mulţi le-au râvnit, dar pe care nimeni nu a reuşit până acum să le găsească. Legătura dintre cele două cetăţi a fost asigurată de un tunel subteran. Se presupune că cetatea a fost locuită de o populaţie ecvestră necunoscută, deoarece un localnic, bătrânul László István, a găsit a potcoavă de o formă neobişnuită”, spun localnicii.
La intrarea în localitate se află un monument comemorativ, ridicat în amintirea eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale, opera renumitului meşter Laub Endre.


 

Noutăți