Sunteți aici: » Știri » La Micfalău reîncepe Programul ”Școală după școală”!

La Micfalău reîncepe Programul ”Școală după școală”!

Joi, 6 mai 2021

Începând din 5 mai, 22 de elevi din comuna Micfalău vor beneficia din nou de Programul ”Școală după școală”, datorită unui parteneriat între Consiliul Județean Covasna, Primăria și Școala Generală ”Fejér Ákos” din localitate.

 

Pentru acest necesar plan de activităţi after-school, autoritatea locală a solicitat de mai multe ori finanțare de la Consiliul Județean Covasna, prin Programul de modernizare a localităților din județul Covasna.

Prin măsurile pentru îmbunătățirea calității vieții în mediul rural, dorim să ajutăm familiile covăsnene în viața de zi cu zi. Activitățile after-school vin în sprijinul familiilor, fiind atât în beneficiul copiilor, cât și al părinților. Anul trecut, Consiliul Județean a alocat 100.000 lei, asigurând un sprijin financiar pentru achiziționarea alocației zilnice de hrană și a rechizitelor școlare necesare elevilor care participă la Programul ”Școală după școală”. Programul a fost lansat în 2017, până acum au participat comunele Micfalău, Arcuș, Malnaș, Cernat, Zăbala și Zagon” – a precizat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.

Primăria comunei Micfalău folosește resursele financiare locale și județene pentru a răspunde nevoilor comunității. ”Este mare nevoie de acest Program, tocmai de aceea ne-am unit forțele şi împreună – Consiliul Local Micfalău, Fundaţia Creştină Diakónia, Consiliul Județean Covasna și Școala Generală ”Fejér Ákos” – asigurăm masă caldă și activități educative, după ore, pentru 22 de elevi din clasele I-IV, sub îndrumarea unor cadre didactice de specialitate. Prin acest Program, am avut posibilitatea de a ajuta două studente absolvente să se angajeze. Facem eforturi împreună pentru a ajuta copiii, compensând astfel și deficitele educaționale care au apărut datorită pandemiei” – a declarat primarul comunei, Demeter Ferenc.

Autoritățile locale din mediul rural pot depune cererile de sprijin financiar pentru Programul ”Școală după școală”, până la 1 septembrie 2021. Detalii despre Program pe site-ul instituției, www.cjcv.ro.

Noutăți