Judeţul Covasna a primit 7,55 milioane lei
Joi, 30 decembrie 2010Pentru judeţul Covasna Guvernul a alocat din Fondul de rezervă bugetară noi suplimentări de bugete, judeţul primind în total 7.550.000 de lei, din care 200.000 de lei pot fi alocate pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale.
Noi suplimentări de bugete pentru judeţul Covasna
Pentru judeţul Covasna Guvernul a alocat din Fondul de rezervă bugetară noi suplimentări de bugete, judeţul primind în total 7.550.000 de lei, din care 200.000 de lei pot fi alocate pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale. Consiliul Judeţean Covasna a primit din Fondul de rezervă bugetară 3.500.000 de lei. De asemenea, marţi seara, Guvernul a alocat Municipiului Sfântu Gheorghe suma de 2.300.000 de lei.
Suma recent alocată va folosită de administraţia locală din Sfântu Gheorghe pentru reabilitarea drumurilor şi continuarea lucrărilor de construcţie a sălii de studio. ”În 2011, printre priorităţile primăriei, pe lângă investiţiile finanţate din fonduri nerambursabile, se vor număra şi construirea sălii de studio, reabilitarea stadionului mic, a terenurilor de sport din şcoli, precum şi repararea Pieţei Mihai Viteazul” – a informat Antal Árpád András. El a mai adăugat faptul că pentru lucrările de renovare a Pieţei „Mihai Viteazul” s-a mai primit încă 600.000 de lei.
La intervenţia UDMR, judeţul Covasna a primit noi suplimentări din fondurile guvernamentale, de această dată din Fondul de rezervă bugetară. Unităţile administrative pot fi cheltui aceste sume pentru dezvoltare. Noi sprijinim, în primul rând, acele localităţi care au viziuni ample asupra viitorului, au elaborat deja planuri de dezvoltare. Totodată, consider că este garantată financiar, în prima parte a anului viitor, finalizarea proiectului Drumul apelor minerale care face parte din Programul reconstruirii băilor tradiţilonale secuieşti” – a subliniat Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna.
Din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului au primit noi suplimentări de bugete următoarele localităţi: Aita Mare, Arcuş, Băţani, Belin, Bixad, Bodoc, Boroşneu Mare, Brateş, Brăduţ, Breţcu, Cătălina, Cernat, Chichiş, Comandău, Covasna, Dalnic, Estelnic, Ghelinţa, Ghidfalău, Ilieni, Lemnia, Malnaş, Mereni, Micfalău, Moacşa, Ojdula, Ozun, Poian, Reci, Sânzieni, Turia, Valea Crişului, Vîrghiş, Zagon.
În cursul lunii decembrie, judeţul Covasna a primit în total 11.650.000 de lei pentru dezvoltarea infrastructurilor, înlăturarea calamităţilor naturale, precum şi echilibrarea bugetului.