Investițiile din fonduri REGIO
Miercuri, 3 noiembrie 2010Miercuri, 3 noiembrie 2010, peste 20 de jurnalişti din Regiunea Centru au participat la vizita organizată de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, pentru urmărirea modului de implementare a proiectelor din judeţul Covasna, finanţate prin Programul Operaţional Regional.
Miercuri, 3 noiembrie 2010, peste 20 de jurnalişti din Regiunea Centru au participat la vizita organizată de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, pentru urmărirea modului de implementare a proiectelor din judeţul Covasna, finanţate prin Programul Operaţional Regional. Pe parcursul vizitei, presa a obținut informații concrete despre realizarea proiectelor REGIO, de la reprezentanții ADR Centru și de la beneficiarii fondurilor nerambursabile.
Cele două proiecte ce au fost vizitate de către mass-media regională, sunt finanţate prin Axa prioritară 3, destinată investițiilor în domeniul social, respectiv Axa prioritară 4 a Programului Operaţional Regional, ce alocă fonduri mediului de afaceri.
Vizita cu presa a început la Liceul Teoretic ”Szekely Miko”, cu prezentarea acestui proiect, prin care municipalitatea din Sfântu Gheorghe a atras aproape 2 milioane euro, pentru reabilitarea și modernizarea unei unități școlare etalon din județul Covasna, un loc unde învață peste 1300 de elevi. Proiectul de „Reabilitare, modernizare și extindere a clădirilor Liceului Teoretic Szekely Miko”, beneficiar UAT Municipiul Sfântu Gheorghe, în valoare de peste 9 milioane lei, a fost prezentat jurnaliștilor de către doamna Éva-Judith Sztakics, viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, la discuții fiind prezentă și doamna Baki Éva, Șef Birou Proiecte din primărie. La Liceul Teoretic ”Szekely Miko”, discuțiile s-au axat pe investițiile realizate în cadrul proiectului, la care contribuția proprie a solicitantului la cheltuielile eligibile este de peste 660 mii lei. Până în momentul vizitei cu presa au fost terminate lucrările la clădirea E1, în data de 10.09.2010 având loc recepția lucrărilor pentru această clădire. Aici au fost reabilitate toate sălile de clasă și grupurile sanitare, fiind construite, prin mansardare, încă patru spații pentru cursuri, în care elevii învață în condiții deosebite. Jurnaliștii au văzut la fața locului modul cum decurg lucrările la construcția clădirii E2, care a ajuns la suprastructura nivelului 2. Acest proiect a fost contractat în luna martie a acestui an și lucrările trebuie finalizate până în luna martie 2013.
Doamna viceprimar Éva Sztakics a prezentat presei principalele obiective ale proiectelor cuprinse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) al municipiului Sfântu Gheorghe, precum și impactul estimat asupra îmbunătățirii calității vieții din oraș, în urma atragerii fondurilor europene prin implementarea acestor proiecte. Jurnaliștii au fost informați că municipalitatea din Sfântu Gheorghe a depus 6 proiecte prin PIDU, dintre care unul a fost respins. Celelalte 5 proiecte sunt în fază precontractuală, valoarea lor totală fiind de peste 6,27 milioane euro, din care se solicită spre finanțare nerambursabilă peste 4,8 milioane euro.
După încheierea vizitei la liceul din Sfântu Gheorghe, delegația de jurnaliști s-a deplasat în municipiul Târgu Secuiesc, pentru a vedea rezultatele atinse în proiectul ”Dotarea tehnologică a SC LASER DT SRL cu mașini automate de executat formele de ștanțare plane”, finalizat în 13 luni de SC LASER DT SRL. Acest proiect a adus o investiție de aproape 175 mii euro, dintr-un buget total de peste 325 mii euro, generând 6 noi locuri de muncă pentru beneficiar. Prin proiect, s-au achiziționat utilaje moderne, de ștanțare cu laser, unice în Europa de Sud-Est. Astfel, beneficiarul fondurilor REGIO și-a crescut capacitatea de producție, la acest moment furnizând ștanțe pentru cei mai mari producători de ambalaje din România.
În cadrul conferinței de presă, derulată la Târgu Secuiesc, ziariștii au fost informați de către domnul Tamás Sándor – președintele Consiliului Județean Covasna și al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru – despre stadiul implementării proiectelor CJ Covasna finanţate de programul REGIO. Domnul Tamás Sándor a subliniat impactul pozitiv al fondurilor REGIO atrase de județul Covasna în infrastructura rutieră, în infrastructura serviciilor de sănătate, referindu-se și la faptul că administrația publică din județul Covasna a fost prima din țară care a depus cereri de finanțare pe domeniul destinat reabilitării fostelor situri industriale poluate. Președintele CJ Covasna a mai declarat că fondurile REGIO, alături de fondurile nerambursabile atrase anterior de județul Covasna, cu sprijinul ADR Centru, prin alte programe – PHARE sau guvernamentale – vor asigura creșterea calității vieții locuitorilor județului.
La această întâlnire cu presa am prezentat stadiul atins în implementarea Programului Operaţional Regional REGIO 2007-2013, la nivelul Regiunii Centru, la sfârșitul lunii octombrie 2010. Și în cadrul acestei vizite, presa din Regiunea Centru a văzut, concret, cum evoluează lucrările şi pentru ce sunt alocate fondurile nerambursabile REGIO. De fapt, scopul acestor vizite este cel de a sublinia transparența acestui program, deoarece jurnaliștii au discutat direct cu beneficiarii, au aflat cum sunt cheltuite fondurile nerambursabile şi s-au convins de volumul mare de muncă depus pentru consumarea fondurilor europene. La rândul lor, beneficiarii și-au prezentat obiectivele cuprinse în cererile de finanţare, dar au vorbit și despre problemele cu care se confruntă, cum sunt cofinanțarea proiectelor, realizarea unui sistem transparent de achiziții și derularea conformă și la timp a lucrărilor. Acest gen de evenimente va fi permanentizat, deoarece astfel se dezvăluie aspecte importante ale obținerii de surse de finanțare nerambursabilă, informații care sunt importante atât pentru regiune cât şi pentru beneficiarul final, cetăţeanul”, a declarat domnul Simion Creţu, director general ADR Centru.