Sunteți aici: » Știri » Întoarcerea acasă a Chronicii lui Székely István, din secolul XVI Rarisima carte va fi prezentată în curând publicului covăsnean

Întoarcerea acasă a Chronicii lui Székely István, din secolul XVI Rarisima carte va fi prezentată în curând publicului covăsnean

Joi, 4 octombrie 2018

Biblioteca Naţională Széchényi (OSZK) din Ungaria a restituit Muzeului Naţional Secuiesc o carte bibliofilă, crezută dispărută. Chronica, de Székely István, editată în 1559, a trecut printr-o experienţă demnă la rândul ei de o carte de aventuri istorice : cu 73 de ani în urmă, s-a crezut că preţiosul document istoric a fost distrus în timpul bombardamentului gării din Zalaegerszeg (Ungaria), acum însă a fost readusă în Transilvania, în stare restaurată. Cartea a fost predată directorului Muzeului Naţional Secuiesc, Vargha Mihály, miercuri, 3 octombrie 2018, la Budapesta şi va fi prezentată în curând publicului covăsnean.

Biblioteca Naţională Széchényi (OSZK) din Ungaria a restituit Muzeului Naţional Secuiesc o carte bibliofilă, crezută dispărută. Chronica, de Székely István, editată în 1559, a trecut printr-o experienţă demnă la rândul ei de o carte de aventuri istorice : cu 73 de ani în urmă, s-a crezut că preţiosul document istoric a fost distrus în timpul bombardamentului gării din Zalaegerszeg (Ungaria), acum însă a fost readusă în Transilvania, în stare restaurată. Cartea a fost predată directorului Muzeului Naţional Secuiesc, Vargha Mihály, miercuri, 3 octombrie 2018, la Budapesta şi va fi prezentată în curând publicului covăsnean.

În cadrul festivităţii de predare, directorul Muzeului Naţional Secuiesc, Vargha Mihály, şi directorul general al Bibliotecii Naţionale Széchényi, Tüske László, au semnat documentul privind preluarea acestei cărţi rare, consemnând astfel întoarcerea oficială. Farkas Gábor Farkas, şeful Colecţiei de Tipărituri Vechi din cadrul OSZK, a vorbit despre valoarea ştiinţifică a volumului.

„Poate par cuvinte mari, dar acesta este un moment deosebit pentru noi, faptul că ceea ce ne aparţine a fost restituit. Avem o relaţie profesională strânsă cu OSZK, am avut mai multe proiecte comune cu Direcţia Ştiinţifică, în 2010, aici a fost restaurat şi comoara instituţiei, Codicele Apor. De atunci, un nou proiect comun al nostru este publicarea Toponimiei Ţării Secuieşti şi a zonei sale (1864-1865), de Pesty Frigyes, iar acum aducem mulţumiri pentru păstrarea şi restaurarea, prin metode profesionale, a Chronicii lui Székely István. Evenimentul de astăzi nu ar fi putut avea loc fără o atitudine responsabilă a specialiştilor din cadrul OSZK” – a arătat directorul Muzeului Naţional Secuiesc, Vargha Mihály.

„Ziua de astăzi reprezintă un moment festiv. Toate astea nu s-ar fi întâmplat fără munca considerabilă, devotată şi umilă a colegilor şi predecesorilor noştri” – a subliniat în discursul său directorul general al OSZK, dr. Tüske László. Biblioteca Naţională Széchényi nu a făcut altceva decât ceea ce i-a fost definit ca misiune şi ca sarcină primordială la înfiinţare, de către contele Széchényi Ferenc. Iar aceasta nu este altceva decât păstrarea, restaurarea, prelucrarea profesională a comorilor ce ne-au fost încredinţate, a mărturiilor scrise ale memoriei naţionale, precum şi facerea lor disponibilă pentru cercetare, a precizat directorul general, adăugând că OSZK a respectat în tot acest timp dreptul de proprietate asupra acestui exemplar al Chronicii, de Székely István, nu l-a inclus în patrimoniul propriu, ci l-a păstrat în siguranţă şi a aşteptat momentul oportun pentru a-l înapoia proprietarului de drept.

„Există două tipuri de ţări şi două tipuri de concepţii. Una dintre ţări şi instituţiile acesteia identifică, restaurează şi returnează secuilor comorile puse la adăpost în trecut de către alţii. În această situaţie ne aflăm noi aici, la Budapesta, în Biblioteca Naţională Széchényi. Mulţumiri pentru asta. Celălalt tip de țară și colecțiile sale publice ascund valorile noastre şi nu ni le restituie nici dacă cerem. Găsesc tot feluri de scuze pentru a motiva  de ce nu este  posibil aşa ceva” – a spus, în cadrul evenimentului, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamás Sándor. „Noi, cei din Ţinutul Secuiesc, ştim că există un loc în lume care este al nostru, unde creăm valori de 1000 de ani. Dorim ca nimeni să nu pună sub semnul întrebării pământul nostru natal şi valorile create acolo, pentru că locul în care trăim şi creăm de 1000 de ani în Transilvania şi 100 de ani în România este incontestabil bun”, a subliniat preşedintele CJ Covasna.

Cartea rară adusă acasă, la Muzeul Naţional Secuiesc, este unul din cele trei documente, respectiv cărţi care au supravieţuit bombardamentului asupra gării din Zalaegerszeg, Ungaria, din 1945. Atac în care au fost distruse şi peste 28.000 de documente scrise, respectiv cărţi ale Muzeului din Sfântu Gheorghe, evacuate.

Cronica lui Székely István despre lucrurile de seamă ale acestei lumii / Chronica ez vilagnac yeles dolgairol. Szekel' Estvan – Cracovia, 1559 – este singura carte rămasă intactă care a fost recuperată din materialul ce s-a crezut dispărut. Adevărata valoare a acesteia constă în faptul că, până în 1879, a fost volumul purtător al celei mai vechi cărţi cu cântece maghiare, Codicele Csereyné. Acest exemplar a păstrat între altele copiile din secolul XVI ale lui Giróthi Péter – versurile despre văduva Horvát Ilona din Chintelnic (Transilvania), respectiv o versiune a poeziei lui Balassi Bálint către Csák Borbála. Cartea cu cântece a fost separată de exemplarul nostru de Chronica în 1879 şi, probabil, a fost distrusă în timpul bombardamentului gării din Zalaegerszeg. Székely István a fost un călugăr franciscan, apoi reformator eclesiastic, de origine din Benţid (jud. Harghita), iar Chronica sa este prima carte de istorie universală în limba maghiară. Exemplarul nostru de Chronica a fost păstrat o lungă perioadă într-un seif al Colecţiei de Tipărituri Vechi din cadrul OSZK, ajungând la Biblioteca Naţională Széchényi în 1945.

 „(...) bibliotecarii şi colegii cercetători îşi făceau griji de comoară, nu cumva cartea să trebuiască a fi restituită în România comunistă, pentru că exista riscul ca exemplarul să dispară pentru totdeauna şi să nu fie returnată Muzeului Naţional Secuiesc. Exemplarul a fost într-o condiţie precară din cauza incendiului. Dar în atelierul de restaurare al OSZK, datorită muncii restauratorului Benke Éva, documentul istoric a devenit o carte frumoasă şi a fost aşezată într-o teacă corespunzătoare. Între timp,  a fost restaurată şi nota feroviarului din Zalaegerszeg, care a găsit acest exemplar al Chronicii lui István Székely – relatează angajaţii OSZK pe pagina Facebook a instituţiei.

Noutăți