Sunteți aici: » Despre judeţ » Localităţile judeţului » Ghelinţa

Ghelinţa

Marți, 12 ianuarie 2010

Valoarea turistică şi care stârneşte interes internaţional a localităţii este reprezentată de biserica catolică din partea de sus a localităţii, monument istoric şi frescele legendare Sfântului Ladislau. Sfântul păzitor, aşa cum se poate vedea şi pe imaginea de pe altar, este principele Sfântul Imre.

 

Ştiaţi că, în acest sat lucrează grupul condus de cei trei fraţi Both care sculptează porţi secuieşti în Trei Scaune? Meşterul Szőke Tibor din Harale şi acum lucrează ca dogar, în mod tradiţional. Localitatea a devenit celebră în principal datorită interesului faţă de frescele care înfăţişează legenda Sfântului Ladislau. Biserica monument din epoca Arpad a fost transformată de mai multe ori în decursul secolelor. Strana semicirculară construită în secolul XIII a fost deschisă, uşile sudice şi vestice fiind originale. Bazinul de botez a fost sculptat probabil în secolul XIV. Între secolele XV-XVI s-a construit o strană gotică mult mai mare. În nişa din altar apare menţionat anul 1503. În secolul următor biserica a fost fortificată, cu această ocazie, în anul 1628 s-a aplicat tavanul format din 103 casete în stil renascentist. Porticul vestic şi sudic au fost construite în secolul XVIII, în stil baroc, pe uşa sacristiei putându-se citi anul 1766. Altarele datează de la sfârşitul secolului. Pictura altarului principal prezintă sfântul protector.

Primar: Ilyés Botond János
Tel/fax: +40-267-345537
Localităţi componente: Harale
Cod postal: 527090.
Populaţie: 5199 (2020)
Suprafaţă: 110,20 km2

Pagina web a comunei Ghelința

Noutăți