Dezvoltarea microregiunilor pe primul loc
Joi, 26 aprilie 2018Consiliul Judeţean (CJ) Covasna acordă un sprijin financiar de 300 mii lei pentru comuna Ilieni – această decizie a fost luată de plen joi, în şedinţa ordinară în teritoriu, ce a avut loc la Căminul Cultural Sâncraiu. Din această sumă, comuna Ilieni va asigura cofinanțare pentru proiectul care vizează reconstruirea podului de peste Olt, aflat în Ilieni. În cadrul şedinţei ordinare din luna aprilie, preşedintele CJ Covasna a prezentat direcţia de dezvoltare a microregiunii DORIC.
Consiliul Judeţean (CJ) Covasna acordă un sprijin financiar de 300 mii lei pentru comuna Ilieni – această decizie a fost luată de plen joi, în şedinţa ordinară în teritoriu, ce a avut loc la Căminul Cultural Sâncraiu. Din această sumă, comuna Ilieni va asigura cofinanțare pentru proiectul care vizează reconstruirea podului de peste Olt, aflat în Ilieni. În cadrul şedinţei ordinare din luna aprilie, preşedintele CJ Covasna a prezentat direcţia de dezvoltare a microregiunii DORIC.
Denumirea microregiunii DORIC este compusă din iniţialele a cinci comune: Dobârlău, Ozun, Reci, Ilieni şi Chichiş. În această zonă, în ultimii ani, s-au efectuat deja diferite dezvoltări finanţate din fonduri proprii, judeţene, guvernamentale sau europene, iar în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) sunt finanţate 24 de proiecte (Dobârlău a câştigat finanţare pentru 12 proiecte, Ozun pentru 6 proiecte, Reci şi Ilieni pentru câte un proiect şi Chichiş pentru 4 proiecte) – a explicat Tamás Sándor, preşedintele CJ Covasna, subliniind importanţa viziunilor de dezvoltare a microregiunilor şi indicând că acestea vin în completarea Strategiei de dezvoltare a judeţului Covasna, Planul Potsa.
În ultimii ani, comuna Ilieni a câştigat finanţare cu un buget total de 2,5 mil. euro pentru: modernizarea căminelor culturale din Sâncraiu şi Dobolii de Jos, construirea, la Ilieni, a unei clădiri care să asigure sediu pentru programul de învăţare după programul de şcoală, modernizarea podului de piatră din Sâncraiu, monument istoric industrial – a subliniat Tamás Sándor, menţionând în același timp și modernizarea celor două drumuri judeţene importante care străbat zona inferioară a Oltului. Acum doi ani a fost finalizată modernizarea DJ 103B, în lungime de a 17 km, cuprinzând tronsonul Chilieni – Ozun – Bicfalău – Dobârlău –limita judeţului Braşov, valoarea totală a lucrărilor fiind de 15 mil. lei, iar anul trecut a fost finalizat tronsonul Sfântu Gheorghe – Dobolii de Jos – limita judeţului Braşov, în lungime de 8,4 km (DJ 112), valoarea totală a lucrărilor fiind de 7,2 mil. lei.
„Am spus de multe ori că sprijinim acele comune sau regiuni unde există voinţă şi viziune pentru dezvoltare: sprijinim microregiunea DORIC, printre care şi comuna Ilieni, de această dată acordăm sprijin financiar pentru completarea cotei-părţi de finanţare a proiectului care vizează reconstruirea podului de peste Olt, deoarece plata acesteia ar fi împovărătoare pentru Consiliul Local” – a declarat după şedinţă Tamás Sándor.
Consiliul Local al comunei Ilieni a dat ordinul pentru începerea lucrărilor de modernizare a podului de peste Olt, situat în centrul comunei, în primăvara acestui an. Comuna a solicitat finanţare în valoare de 1 mil. euro din fonduri guvernamentale, podul având o lungime de 34 m este situat pe drumul comunal, după modernizarea acestuia, autorităţile judeţene vor prelua şi vor moderniza tronsonul în lungime de aprox. 3 km. Înainte de şedinţă, consilierii judeţeni au făcut o vizită la podul aflat într-o stare avansată de degradare.
„Această sumă este binevenită, deoarece suntem o comună mică, venitul propriu din taxe şi impozite este de aproximativ 100 de mii de euro. În cazul de faţă este vorba de o lucrare mare, plata cotei-părţi şi a cheltuielilor neeligibile ar fi dificilă pentru noi” – a spus primarul Fodor Imre, salutându-i pe consilierii judeţeni.
Preşedintele consiliului judeţean emite anual două rapoarte de activitate: prima oară cu ocazia aprobării execuţiei bugetului când relatează despre modul în care a fost folosit, în anul precedent, bugetul judeţului, apoi, primăvara, prezintă un raport cu privire la activitatea aparatului propriu al consiliului judeţean. Din raportul prezentat acum reiese, printre altele, că anul trecut CJ Covasna s-a întrunit în 12 şedinţe ordinare şi 11 şedinţe extraordinare, iar pe parcursul anului trecut consilierii judeţeni au adoptat 232 de hotărâri. Au fost emise de preşedintele Consiliului Judeţean un număr de 430 de dispoziţii. Pe parcursul anului, Direcţia Juridică a pregătit 12 proiecte de hotărâri de guvern. La Compartimentul de Registratură au fost înregistrate un număr de 13.634 documente. În anul 2017, CJ Covasna a emis 683 de certificate urbanistice şi un număr de 246 autorizaţii de construcţie.
În cadrul şedinţei ordinare din luna aprilie, consilierii judeţeni au adoptat proiectul de hotărâre privind încetarea de drept a mandatului de consilier județean al domnului Szarvadi Téglás Lóránd, funcţia de consilier judeţean va fi preluată de Tóth Zoltán, medic de familie din Turia, acesta a depus jurământul, începându-și activitatea de consilier judeţean.
Legislativul judeţean a aprobat hotărârea privind aprobarea participării Județului Covasna la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2017-2019, hotărârea privind numirea doamnei Vass Maria în funcția publică de conducere de director general, ca urmare a reorganizării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna. Datorită schimbării legislaţiei, consilierii judeţeni au aprobat din nou documentaţiile proiectelor europene care vizează modernizarea Școlii Gimnaziale Speciale Sfântu Gheorghe, respectiv transformarea Centrului de plasament nr. 6 Olteni. De asemenea, s-a aprobat raportul de activitate pe anul 2017 al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Covasna, al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în Județul Covasna” şi al Autorității Teritoriale de Ordine Publică Covasna.