CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA organizează dezbatere publică - alocările făcute pentru învățământul preuniversitar pe anul 2021 din bugetul propriu al Județului Covasna
Marți, 30 martie 2021
CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA
cu sediul în Sfântu Gheorghe,
Piaţa Libertăţii nr. 4
în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată,
organizează dezbatere publică
care va avea loc în data de 6 aprilie 2021, ora 10,00, la sediul său din P-ţa Libertăţii, nr. 4, în sala festivă, cu următorul proiect al ordinii de zi:
alocările făcute pentru învățământul preuniversitar pe anul 2021 din bugetul propriu al Județului Covasna.
Având în vedere situația pandemică, la dezbatere pot participa maximum 10 persoane și reprezentanții mass-media.
Cei interesați sunt rugați să ne comunice intenția de participare până la data de 5 aprilie 2021, ora 10,00 la adresa de e-mail petitii@kvmt.ro.
Dezbaterea publică va fi înregistrată audio, iar propunerile, sugestiile și opiniile participanților la dezbatere vor fi consemnate în minuta dezbaterii publice. Prin participarea la dezbatere, cei prezenţi sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal.
Potrivit prevederilor art. 7 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 52/2003, dezbaterea publică se va încheia în momentul în care toţi solicitanţii înscrişi la cuvânt şi-au exprimat recomandările cu referire concretă doar la problema înscrisă pe odinea de zi.
TAMÁS Sándor
Preşedinte