Sunteți aici: » Despre instituție » Carieră - Posturi scoase la concurs » Concurs pentru ocuparea prin promovare a unei funcții publice de conducere vacante de șef birou al Biroului investiții și patrimoniu, respectiv prin recrutare a unei funcții publice de conducere vacante de șef birou al Biroului achiziții publice
Concurs pentru ocuparea prin promovare a unei funcții publice de conducere vacante de șef birou al Biroului investiții și patrimoniu, respectiv prin recrutare a unei funcții publice de conducere vacante de șef birou al Biroului achiziții publice
Vineri, 12 aprilie 2013Consiliul Judeţean Covasna organizează două concursuri la sediul său din municipiul Sfîntu Gheorghe, P-ța. Libertăţii nr. 4, după cum urmează:
Consiliul Judeţean Covasna
organizează două concursuri la sediul său din municipiul Sfîntu Gheorghe, P-ța. Libertăţii nr. 4, după cum urmează:
în perioada 13.05.2013 - 15.05.2013, pentru ocuparea prin promovare a unei funcții publice de conducere vacante de șef birou al Biroului investiții și patrimoniu;
Condiţii de participare la concurs:
- studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul construcțiilor industriale și civile;
- să fie absolvenţi de masterat sau de studii postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;
- vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice de conducere - minim 2 ani;
- cunoștințe de utilizare a calculatorului: Word și Excel – nivel mediu;
- să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
- să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile legii.
în perioada 14.05.2013 - 16.05.2013, pentru ocuparea prin recrutare a unei funcții publice de conducere vacante de șef birou al Biroului achiziții publice;
Condiţii de participare la concurs:
- condiții generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- studii universitare de liceță sau studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
- studii de masterat, sau postuniversitare în domeniul administrației publice, management, ori în specialitatea studiilor, conform art. 57 alin. (7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de conducere: minimum 2 ani;
- cunoștințe de operare pe calculator : Word, Internet, Outlook – nivel mediu.
Dosarele de înscriere la cele două concursuri se pot depune la Compartimentul resurse umane din cadrul Consiliului Judeţean Covasna până la data de 07.05.2013, inclusiv, ora 16.
Menționăm că, pentru concursul de ocupare prin promovare a funcției publice de conducere de șef birou al Biroului investiții și patrimoniu proba scrisă va fi susținută în data de 13.05.2013 ora 9, iar pentruconcursul de ocupare prin recrutare a funcției publice de conducere de șef birou al Biroului achiziții publice proba scrisă va fi susținută în data de 14.05.2013 ora 9.
Aceste concursuri se organizează cu respectarea prevederilor art. 22 alin. 2^1 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009, aprobată prin Legea nr. 227/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Fișa de înscriere și relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Consiliului Judeţean Covasna la Compartimentul resurse umane, sau la telefon 0367/403900 int. 138, 139.
Preşedinte,
TAMÁS Sándor