Căutăm cele şapte minuni ale judeţului Covasna
Luni, 22 august 2016Asociaţia Pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna lansează apel către reprezentanții societății civile, autorităţile locale de a găsi cele 7 minuni ale judeţului Covasna. De asemenea, şi persoanele fizice vor putea face propuneri care vor cuprinde imagini şi scurte descrieri ale obiectivelor propuse a fi incluse în lista minunilor. Propunerile vor fi transmise în perioada 10 august şi 1 septembrie 2016.
Asociaţia Pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna lansează apel către reprezentanții societății civile, autorităţile locale de a găsi cele 7 minuni ale judeţului Covasna. De asemenea, şi persoanele fizice vor putea face propuneri care vor cuprinde imagini şi scurte descrieri ale obiectivelor propuse a fi incluse în lista minunilor. Propunerile vor fi transmise în perioada 10 august şi 1 septembrie 2016.
Minunile pot fi: obiective ale patrimoniului arhitectural sau atracţii naturale care să reflecte cu fidelitate minunile propuse, aflate în judeţul Covasna, cu ajutorul unor imagini (rezoluţie de min. 300 dpi), precum şi a unei scurte descrieri (max. 500 de caractere).
Potrivit opiniei directorului executiv al Asociaţiei Pentru Dezvoltarea Turismului în Judeţul Covasna, Jánó Szabolcs, judeţul Covasna dispune de numeroase elemente ale patrimoniului arhitectural, peisagistic şi natural care, cu secole în urmă, au jucat un rol important în viața strămoșilor noștri, însă în prezent unele s-au pierdut în negura uitării şi sunt cunoscute doar de cei care trăiesc în locul respectiv. Acesta a adăugat: „Obiectivul proiectului realizat cu sprijinul Fondului este acela ca acest valori să fie evidenţiate, promovate şi puse în valoare pentru publicul larg, pentru ca ele să fie cunoscute nu doar la nivel de comunitate restrânsă, ci şi internaţional. Această activitate este dublu motivată: pe de o parte, are drept scop conştientizarea cetăţenilor cu privire la importanţa patrimoniului respectiv şi de a-i ajuta să-şi dea seama ce anume există în mediul lor local şi că aceasta este într-adevăr o «minune» de care putem fi mândri pe bună dreptate, iar pe de altă parte, crearea unei senzaţii turistice care va contribui la creşterea interesului turiştilor de a frecventa regiunea, promovarea acesteia.”
Atracţiile turistice selectate vor fi prelucrate în materialele publicitare şi vor constitui staţii ale unor trasee virtuale din judeţul Covasna, astfel intrând în circuitul turistic al judeţului.
Ierarhizarea lucrărilor de concurs – care vor fi transmise în format electronic până în data de 1 septembrie 2016, pe adresa de e-mail: irany.haromszek@gmail.com – se va face prin vot public, apoi vor intra în evaluarea juriului.