Sunteți aici: » Știri » Antena 3 îşi dezinformează publicul

Antena 3 îşi dezinformează publicul

Sâmbătă, 23 martie 2013

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis să amendeze postul de televiziune Antena 3 pentru faptul că în data de 29 ianuarie, în emisiunea intitulată Sinteza Zilei, moderatorii au susţinut în mod fals că site-ul Consiliului Judeţean Covasna nu conţine o versiune cu informaţii în limba română.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis să amendeze postul de televiziune Antena 3 pentru faptul că în data de 29 ianuarie, în emisiunea intitulată Sinteza Zilei, moderatorii au susţinut în mod fals că site-ul Consiliului Judeţean Covasna nu conţine o versiune cu informaţii în limba română.

De asemenea, Consiliul Naţional al Audiovizualului a mai obiectat faptul că în cadrul emisiunii difuzate în direct au apărut comentarii ce au avut caracter defăimător la adresa preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, şi că pe ecranul televizorului a fost prezentată o captură a site-ului modificată cu ajutorul computerului.
Sesizarea (http://www.activewatch.ro/) a fost făcută de către organizaţia ActiveWatch cu sediul la Bucureşti, organizaţie care militează pentru drepturile omului.

În legătură cu decizia Consiliului, Tamás Sándor a declarat: „Publicul telespectator a fost dezinformat cu bună ştiinţă, cu alte cuvinte, moderatorii Antenei 3 au minţit în mod deliberat. Atunci, când în emisiunea din luna ianuarie Mihai Gâdea a afirmat, printre altele, că site-ul Consiliului Judeţean Covasna are un conţinut exclusiv în limba maghiară, nu numai că a afirmat un neadevăr, dar a instigat şi la ură. Site-ul Consiliului Judeţean Covasna este bilingv încă de la înfiinţare. În emisiunea menţionată, nu a apărut inscripţia RO, linkul către versiunea în limba română, fiind acoperit de realizatorii emisiunii. Acest fapt poate fi confirmat de mai mulţi utilizatori: pe baza situaţiei realizate de către sistemul Google, colaboratorii administraţiei publice au demonstrat că în ziua respectivă site-ul a avut 849 de vizitatori, peste 80 la sută fiind din România care au accesat în mod direct adresele web cjcv.ro, kvmt.ro, consiliuljudeteancovasna.ro sau koasznamegyetanacsa.ro. Este revoltător faptul că realizatorii emisiunii au incitat la ostilitate împotriva maghiarilor cu această metodă transparentă. Nu doresc să comentez în mod special comportamentul moderatorilor, deoarece stilul şi atitudinea lor demonstrează totul. Salut decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului pe care o consider corectă, prin decizia luată membrii Consiliului arătând că realizatorii emisiunii nu au respectat obligaţiile lor cu privire la informarea publicului în mod imparţial. În ultimele săptămâni şi luni de prea multe ori sunt difuzate emisiuni care atacă în mod direct sau indirect comunitatea maghiară din Transilvania. Am speranţa că cele întâmplate vor contribui la informarea corectă a publicului, fără prejudecăţi şi la un nivel profesionist.”

 

Noutăți