Sunteți aici: » Despre instituție » Carieră - Posturi scoase la concurs » Examen de promovare în grad profesional imediat superior celui deținut a patru angajați din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Covasna

Examen de promovare în grad profesional imediat superior celui deținut a patru angajați din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Covasna

Marți, 6 aprilie 2021

 

Consiliul Judeţean Covasna

organizează în data de 19.04.2021, ora 10 examen de promovare în grad profesional imediat superior celui deținut a patru angajați din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Covasna, după cum urmează:

1. un inspector de specialitate gradul I din cadrul Serviciului de administrare a drumurilor județene promovează în funcția de inspector de specialitate gradul IA;

2. trei inspectori de specialitate gradul II din cadrul Compartimentului registratură, respectiv Serviciului de administrare a drumurilor județene,promovează în funcția de inspector de specialitate gradul I.

Examenul va consta dintr-o probă scrisă, care se va desfășura la sediul Consiliului Județean Covasna, din municipiul Sfîntu Gheorghe, Piața Libertăţii nr. 4.

Pentru a participa la examenul de promovare în grad profesional superior celui deținut, candidații trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

1. să fi obținut calificativul „foarte bine” la evaluarea performanțelor profesionale individuale cel puțin de două ori în ultimii trei ani de activitate;

2. să nu fi avut vreo abatere disciplinară neradiată.

 

 

BIBLIOGRAFIE

pentru promovarea în grad profesional imediat superior celui deținut a angajaților

din cadrul Serviciului de administrare a drumurilor județene

1. Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ

Titlul III      - CAP. VI - Consiliul judeţean;

-CAP VII - Preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean;

- CAP VIII - Actele autorităţilor administraţiei publice locale;

2. Ordonanţa Guvernului Nr. 43/1997 privind regimul drumurilor;

3. Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Covasna nr. 62/2020 - privind aprobarea Regulamentului intern al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Covasna;

4. Hotărârea Consiliului Județean Covasna nr. 26/2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al Consiliului Județean Covasna.

 

BIBLIOGRAFIE

pentru promovarea în grad profesional imediat superior celui deținut a unui angajat

din cadrul Compartimentului registratură

1.  Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ

- Parte a III-a- integral;

- Parte a VI-aTitlul III- Personalul contractual;

2. Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Covasna nr. 62/2020 - privind aprobarea Regulamentului intern al aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Covasna;

3. Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Covasna nr. 158/2010 - privind aprobarea Normelor procedurale privind primirea, înregistrarea, urmărirea modului de rezolvare și expediere a corespondenței.

 

Modalitate de desfășurare a examenului:

14.04.2021– depunerea dosarelor pentru examen

19.04.2021, ora 10 – proba scrisă

- Pe baza bibliografiei de mai sus fiecare membru al comisiei de examinare propune maximum 3 subiecte, dintre care comisia de examinare stabileşte 3 până la 9 subiecte, cu cel mult două ore înainte de ora stabilită pentru examenul de promovare.

- Comisia de examinare pune la dispoziţia candidatului lista subiectelor stabilite, iar candidatul redactează o lucrare pe un subiect ales dintre cele stabilite de către comisia de examinare.

- Fiecare membru al comisiei de examinare notează lucrarea elaborată de candidat pe baza unor criterii, conform legii.

- Punctajul maxim de promovare este de 100 de puncte, iar minim este de 50 de puncte.

- În termen de maxim 2 zile lucrătoare de la finalizarea probei scrise are loc notarea și comunicarea rezultatului probei scrise.

- Candidatul nemulțumit de rezultatul probei scrise poate depune contestație, în cel mult o zi lucrătoare de la afișarea rezultatului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

- Rezultatul final al examenului de promovare se afişează pe pagina web şi la sediul Consiliului Județean Covasna, în termen de 2 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestaţiei.

 

Relaţii suplimentare se pot obţine la Compartimentul resurse umane, telefon 0267/311190 sau 0367/403900 int. 139.

 


Rezultatul selecției dosarelor - compartimentul registratură

Rezultatul selecției dosarelor - Serviciul administrare drumuri județene

Rezultat proba scrisă - compartimentul registratură

Rezultat proba scrisă - Serviciul administrare drumuri județene

Rezultat final - compartimentul registratură

Rezultat final - Serviciul administrare drumuri județene

Noutăți