Sunteți aici: » Despre instituție » Carieră - Posturi scoase la concurs » Concurs pentru ocuparea funcției de manager - persoană fizică, la Spitalul Județean de Urgentă „Dr. Fogolyán Kristóf”

Concurs pentru ocuparea funcției de manager - persoană fizică, la Spitalul Județean de Urgentă „Dr. Fogolyán Kristóf”

Vineri, 25 aprilie 2014

 

Anunț

Concurs pentru ocuparea funcției de manager

Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență "dr. Fogolyán Kristóf" din Sf. Gheorghe organizează concurs pentru ocuparea funcției de manager persoană fizică al Spitalului Județean de Urgență "dr. Fogolyán Kristóf". Concursul se va desfășura în sala mică de ședințe a Consiliului Județean Covasna, Piața Libertății nr. 4 după următorul Calendar de concurs:

 

12.05 – 19.05.2014

- înscrierea (depunerea dosarelor) la Registratura generală a Consiliului Județean Covasna (Sfântu Gheorghe, Piața Libertății nr. 4)

21.05.2014

- verificarea dosarelor depuse și publicarea rezultatelor la sediul Spitalului și sediul Consiliului Județean Covasna

26.05.2014

- desfășurare probă scrisă (test-grilă) în sala mică de ședințe a Consiliului Județean Covasna cu începere de la ora 10:00. Durata de desfășurare este de 2 ore.

29.05.2014

- susținerea proiectului de management și interviu de selecție

29.05.2014

- publicare rezultate

02.06.2014

- publicare rezultate finale

 

            Criteriile de selecție sunt cele stabilite în Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului aprobat prin Dispoziția nr. 68/2014 a Președintelui Consiliului Județean Covasna.

 

Dosarul de înscriere trebuie să conțină următoarele documente:

a) cererea de înscriere;

b) copia actului de identitate;

c) copia legalizată a diplomei de licență sau echivalente;

d) copia legalizată a documentelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecționare în management sau management sanitar prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) (din Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului…) ori copia legalizată a diplomei de masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ, organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată, potrivit legii;

e) curriculum vitae;

f) copii ale diplomelor de studii și alte acte ce atestă efectuarea unor specializări, competențe/atestate etc. în domeniul managementului sanitar;

g) adeverința care atestă vechimea în posturi cu studii universitare de lungă durată sau copie de pe carnetul de muncă, certificată "în conformitate cu originalul" de către conducerea unității;

h) cazierul judiciar;

i) adeverință din care rezultă că este apt medical, fizic și neuropsihic (de la medicul de familie și de la ambulatoriul de specialitate Psihiatrie pentru aptitudine neuropsihică);

j) declarație pe propria răspundere privind necolaborarea cu Securitatea înainte de anul 1989;

k) declarație pe propria răspundere că nu este urmărit penal și nu are cunoștință că a fost începută urmărirea penală asupra sa;

l) copie legalizată a actelor (certificat de căsătorie, etc.) prin care și-a schimbat numele, după caz;

m) proiectul de management realizat de candidat (în trei exemplare);

n) documentul de plată a taxei de participare la concurs.

 

Bibliografia, cererea de înscriere, regulamentul de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de manager persoană fizică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Sf. Gheorghe și tema pentru proiectul de management sunt publicate pe site-ul spitalului: www.spitfog.ro, și pe site-ul Consiliului Județean Covasna: www.cjcv.ro .

Cuantumul taxei de participare la concurs este de 700 lei/participant și va fi plătită la casieria Spitalului Județean de Urgență "dr. Fogolyán Kristóf", sau prin virament bancar în contul RO64TREZ2565041XXX000296 deschis la Trezoreria Sf. Gheorghe.

Relații suplimentare se pot obține la telefon: 0267-311 190, int. 138, int. 141, Consiliul Județean Covasna.

 

Președintele Consiliului de Administrație

ec. Ágoston László

Președinte comisie de concurs

 

Documente descărcabile

- Bibliografie

- Cerere de înscriere

- Tema cadru proiect de management

- Regulamentul de organizare și desfășurare al concursului

 

Noutăți